Ministul Muncii a făcut anunțul: Când vor primi pensionarii deciziile cu majorările de pensii

Marea recalculare a pensiilor este pe ultima suta de metri, iar pensionarii așteaptă cu sufletul la gură să vadă cât vor primi lunar, după aplicarea noii legi. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a vorbit la Realitatea Plus despre aceste pregătiri și, mai mult, a dat o dată la care seniorii vor primi noile decizii. Mai mult, oficialul de la  Ministerul Muncii a clarificat o serie de întrebări din domeniul pensiilor de stat, cum ar fi cea de–a treia majorare a pensiilor din ianurie 2025, supraimpozitarea pensiilor, stagiile de cotizare, punctele de stabilitate, indeminizatia minima socială.

Realitatea Plus: Vreau sa discutam despre cea de–a treia majorare a pensiilor din ianurie 2025. Care va fi mecanismul de crestere a pensiei

Simona Bucura Oprescu: Avem un mecanism clar stipulat in lege, noutatea fiind ca in fiecare an in luna ianuarie vorm avea, conform articolului 84, alineatul 6, o majorare in baza unei formule clare astfel incat sa nu lasam pensionarii de iszbeliste, fiindca au fost ani in care nu am avut majorari ale pensiilor sau au fost ani in care aceste majorari s-au facut din septembrie.

Formula pe baza careia se calculeaza majorarea este reprezentata de inflatia din anul precedent, comunicata de Institutul National de Statistica. Aceasta este de 10,4% pentru anterior, plus jumatate din castigul salarial mediu brut. Pentru pensionari este foarte important sa stie ca datorita noii legi avem garantia ca in fiecare an, indiferent de guverne, nu mai avem majorari ad-hoc si ca avem un mecanism clar instituit de lege. Aceasta formula era si in legile anterioare, numai ca nu se specifica data la care se fac aceste majorari.

Noi norme în educație: Cadrele didactice cercetate penal nu vor mai putea preda în perioada cercetării

Realitatea Plus: Si indiferent de conditiile economice, pentru ca aici s-a ridicat o alta problema, ca exista riscul ca aceste pensii care urmeaza sa fie majorate sa nu fie supraimpozitate

Simona Bucura Oprescu: A fost o intreaga discutie cu supraimpozitarea, aceasta idee nu ne-a apartinut noua, din pacate a apartinut unui grup de senatori care a dorit sa vina cu impozitare suplimentara la pensii. Aceasta propunere nu a facut altceva decat sa creeze panica printre pensionari, guvernul si Ministerul Muncii nu au fost de acord cu acest amendament depus cu aceasta modificare legislativa initiata de un grup de senatori, iar ceea ce romanii trebuie sa stie este ca guvernul nu are nicio intentie de supraimpozitare la pensii. Impozitarea pensiilor din sistemul public este si ramane la fel, adica: Pensiile sub 2000 de lei sunt pensii pentru care nu se plateste niciun impozit, se plateste impozit de 10% doar pentru partea suplimentara de la 2000 de lei in sus. Cu alte cuvinte: daca ai o pensie de 2800 de lei, platesti un impozit doar pentru partea de 800 de lei, adica 80 de lei, 10% din 800 de lei. Este foarte important ca romanii sa stie lucrul acesta astfel incat in spatiul public sa nu mai fie rostogolite stiri false care sa creeze panica printre pensionari.

O nouă BURSĂ pentru elevi. Care sunt condițiile şi câţi bani se primesc – anunțul ministrului Educației

Realitatea Plus: Tocmai acestea a fost motivul pentru cvare v-am intrebat pentru ca oamenii se panicheaza. Pensionarii care nu vor primi bani in plus din septembrie, ati facut dumneavoastra anuntul, este vorba de cei care nu au stagii lungi de cotizare si care nu au contribuit o perioada lunga de timp, ce ne puteti spune despre acesti seniori care nu vor lua bani in plus din septembrie?

Simona Bucura Oprescu: Eu as vrea sa nuantez. Trebuie sa tinem cont de faptul ca dosarul de pensie al fiecarui pensionar este unic. Si ca noua lege a pensiilor din sistemul public prevede o formula care are doi parametri. Totalul punctelor acumulate, care este format din totalul punctelor contributive, totalul punctelor necontributive, si punctelor de stabilitate. Punctele contributive sunt reprezentate de toate veniturile purtatoare de contributii de asigurari sociale. Punctele pentru perioadele asimilate se refera la perioadele de studii pentru care se ofera 0,25 puncte pe an, plus perioadele de armata, respectiv, daca a fost cazul, probabil in cazul putinilor pensionari, de prizonierat sau detentie politica, iar punctele de stabilitate sunt puncte prin care pe langa contributivitate rasplatim munca si ramanerea in activitate astfel incat pensionarii cu un stagiu de cotizare mai indelungat vor avea o pensie mai buna. Aceasta diferenta se vede in special in cazul celor care sunt in indemnizatia minima sociala, fiindca astazi avem in Romania aproximativ 1.200.000 de pensionari din cei 4.700.000 de pensionari care sunt in indemnizatia minima sociala.

Acestia au beneficiat deja de o crestere datorita majorarii de la 1 ianuarie cu 13,8% de la 1.125 de lei la 1.281 de lei. Ei bine, in cazul celor in indeminizatia minima sociala, care au stagii de cotizare peste 25 de ani, datorita punctelor de stabilitate, nu vor mai fi otova cu totii, ca intr-un sac, la acelasi nivel, si cei care au lucrat de exemplu, 35-38 de ani pe salariul minim pe economie, nu vor mai primi acelasi venit, ca pensionarul care lucrat 15 ani stagiul minim de cotizare, are pensie limita de varsta si care primeste tot indemnizatia minima sociala. Datorita punctelor de stabilitate, cei care au muncit mai mult vor primi mai mult

Realitatea Plus: Adica incercati cu aceasta lege sa rezolvati toate inechitatile dintre aceleasi categorii, dar pentru asta, asa cum spuneati si dumneavoastra, fiecare caz este particular. Dar pentru asta trebuie aduse documente, trebuie aduse acte. Pana cand vor putea depune pensionarii toate aceste acte necesare pentru recalculare, daca aveti in vedere o prelungire a acestei perioade pentru ca stim in septembrie, romanii vor primi pensiile marite

Simona Bucura Oprescu: De la 1 septembrie mai avem inca sase luni in care pensionarii vor putea aduce adeverinte. Este foarte important ca acestia sa stie acest lucru. Este foarte important ca acestia sa stie ca au timp pentru a face acest lucru. Este foarte important sa stie ca dupa 2001 nu mai avem nevoie de documente fiindca toate veniturile vor fi valorificate datorita declaratiei 112. Este foarte important sa stie ca in cazul celor care au adus deja documente, fiindca au existat pensionari  care si-au dorit sa le fie valorificate veniturile brute, trebuie sa stie ca inca din 2021, la nivelul caselor teritoriale de pensii se lucreaza la procesul de digitizare si de reevaluare a dosarelor de pensie, si acestea sunt introduse in sistem.

De asemenea mai am o veste foarte buna pentru pensionari. Ne-am respectat intrutotul calendarul de asa maniera incat pensiile romanilor sa poata sa creasca iar pe 20 noiembrie am adoptat in parlament noua lege a pensiilor, astfel incat intelegerea cu Comisia Europeana, a fost promulgata legea in 4 decembrie in Monitorul Oficial iar pe 28 februarie normele au fost adoptate in guvern.

Sondaj Sociopol: Alianța PSD-PNL câștigă detașat alegerile din București, iar Cătălin Cîrstoiu recuperează ecartul față de principalii săi contracandidați

Saptamana trecuta, in guvern, prin memorandum s-au aprobat sumele necesare pentru bugetarea contractului pentru soft, in baza contractului pe care Casa Nationala de Pensii il are pentru mentenanta colectiva si evolutiva cu un prestator privat s-a creat un contract subsecvent fix pentru recalcularea pensiilor, s-a primit viza de la controlorul delegat joi saptamana trecuta de la MInisterul Finantelor iar astazi presedintele Casei Nationale de Pensii a semnat contractul cu foirma care creaza acest modul de recalculrae a pensiilor. Este firma care lucreaza si in acest moment cu Casa Nationala de Pensii si care, pe langa aplicatiile pe care le-a dezvoltat deja pentru Casa Nationala de Pensii Publice va dezvolta si aceasta aplicatie de recalculare pe legea 360 /2023.

Pe langa asta, vreau sa ii anunt pe toti pensionarii ca vom fi gata la timp cu deciziile pe care acestia le vor primi. Estimarile noastre sunt ca la sfarsitul lunii mai, inceputul lunii Iunie, deja vom incepe sa trimitem noile decizii catre pensionari. Ne dorim ca inainte de jumatatea lunii august sa avem acest proces finalizat, fiindca la sfarsitul lunii august deja Casa Nationala de Pensii va vira banii catre bancile cu care lucram si catre Posta Romana, astfel incat in luna septembrie, fiindca pensiile se latesc luna pe luna,  romanii sa beneficieze, cea mai mare parte dintre ei, de a doua majorare a pensiilor.

Intrebarea dumneavoastra initiala a fost cati romani vor beneficia de aceasta majorare. Intyr-adevar, estimarile noastre ca sunt peste 3 milioane, dar este foarte complicat in acest moment fiindca depinde cate puncte contributive asimiliate si de stabilitate are fiecare roman in propriul dosar, Deci este foarte greu sa spui in acest moment cu exactitate care sunt romanii carora le vor creste pensiile, si care sunt cei carora nu le va creste, fiindca poate au alt tip de venituri care nu au fost luate in calcul, pe l\nga punctele de stabilitate. 

Cât a ajuns pensia medie în România, în funcție de județ. Cele mai recente date de la Casa de Pensii

 
 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCîrstea a fost eliminată la Miami
Articolul următorGrupul infracțional din jurul lui Florian Coldea, noi dezvăluiri bombă. Cum încercau băieții cu crypto să ascundă urmele?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.