Ministrul Vîlceanu anunță un program de 35 de milioane de euro: ”În curând vor putea fi înregistrate propuneri pentru finanţare”

Suma dedicată proiectelor de inovare în cadrul Programului Operaţional Competitivitate depăşeşte 35 de milioane de euro iar Ghidul solicitantului este în consultare publică până pe 16 februarie, potrivit ministrului Investiţiilor şi proiectelor Europene, Dan Vîlceanu.

„Suma alocată Acţiunii 1.2.1, dedicată proiectelor de #inovare, depăşeşte 35 de milioane de euro şi în curând vor putea fi înregistrate propuneri pentru #finanţare. Am lansat în consultare publică ghidul, timp de 10 zile lucrătoare, până pe 16 februarie. Observaţiile pot fi transmise la adresa de e-mail [email protected]. Valoarea totală a oricărui tip de proiect din cadrul acestei acţiuni (costuri eligibile şi neeligibile) nu poate depăşi echivalentul în lei a 50 milioane euro”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Ghidurile Solicitantului sunt postate pe site-ul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate.

Programul Operaţional Competitivitate (POC) susţine investiţii care răspund nevoilor şi provocărilor legate de nivelul redus al competitivităţii economice, în cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI) şi în Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC).

POC finanţează dezvoltarea următoarelor domenii de specializare inteligentă identificate în cadrul Strategiei Naţionale de Cercetare Inovare 2014 – 2020: bioeconomie; tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, spaţiu şi securitate; energie, mediu şi schimbări climatice; eco-nano-tehnologii şi materiale avansate.

România, ca şi celelalte state membre ale UE, a fost afectată de criza economică generată de pandemia COVID 19. Criza economică afectează activitatea întreprinderilor şi în special a întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), acestea confruntându-se cu un deficit brusc de lichidităţi sau chiar cu indisponibilitatea lichidităţilor.

Pentru întreprinderile care au fost afectate de criza COVID 19, s-a alocat în cadrul AP3 suma de 550 milioane euro.

Pe parcursul perioadei de programare 2014 – 2020, POC beneficiază de o finanţare de 1.829.787.234 euro prin FEDR, aceasta urmând să fie asigurată din următoarele linii bugetare specifice: 1.466.344.091 euro (FEDR – Regiuni mai puţin dezvoltate) şi 363.443.142 euro (FEDR – Regiuni mai dezvoltate), informează Agerpres.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPfizer, la un pas de aprobarea vaccinului anti-Covid pentru copiii sub 5 ani
Articolul următorFrigul provoaca alergii! Mai ales în randul celor tineri. Cum iti dai seama ca ești alergic la temperaturi scăzute

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.