MINISTRUL ENERGIEI: CU CERTITUDINE SUNTEM PREGĂTIŢI PENTRU IARNA 2024-2025

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că România este pregătită „cu certitudine” pentru această iarnă, în contextul în care gradul de umplere în depozitele de gaze naturale depăşeşte 101%, peste media europeană.

„Cu certitudine suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025, ba chiar stăm mai bine decât anul trecut (la stocul de gaze naturale, n.r.). Suntem în continuare în supraplin, cu peste 101% grad de umplere, mai mult decât media europeană.

De altfel, este unul dintre capitolele la care România a excelat şi ne-am îndeplinit această obligaţie cu 70 de zile înainte de termenul stabilit de Comisia Europeană pentru toate statele-membre. Suntem pregătiţi şi din perspectiva creşterii producţiei.

Vă pot spune, în premieră, că directorul general de la Romgaz, domnul Popescu (Răzvan Popescu, n.r.) este, astăzi, la Caragele unde se va pune în funcţiune Sonda 55, Damianca. De altfel, creşterea producţiei Romgaz, şi felicit compania noastră pentru asta, este datorată creşterii producţiei la Caragele. Este un program de investiţii de peste un miliard de lei. Acolo aşteptăm veşti şi mai bune în perioada imediat următoare

Nu vă pot dezvălui mai multe, e o companie listată, dar cert este că dacă avem gaze pe uscat, cu siguranţă trebuie să le exploatăm şi cu siguranţă aşteptăm cu toţii exploatarea gazelor din Marea Neagră, un proiect care este în grafic. Cele mai multe contracte, cred că peste 95-98% au fost deja semnate şi avem graficul de proiect în bună ordine”, a spus ministrul, la cea de-a şasea ediţie a Forumului gazelor naturale, potrivit Agerpres.

Ministrul Energiei: Prețurile la gaze și energie electrică, mai mici decât iarna trecută

Anterior, ministrul Energiei a spus că schema de compensare-plafonare a facturilor este în vigoare până la 1 aprilie 2025, iar prețurile la gaze și energie electrică nu vor fi mai mari în această iarnă, în comparație cu perioada similară precedentă.

„Preţurile (la facturi – n. r.) nu vor fi mai mari decât iarna trecută. Schema de compensare-plafonare este în vigoare până la 1 aprilie. A fost important şi este important să-i protejăm pe români, pentru că, aşa cum ştiţi, preţul la gaz, dar şi la energie electrică, depinde de lucruri care nu sunt doar la îndemâna României.

Depinde de situaţia din Orientul Mijlociu, depinde de situaţia din Ucraina, depinde de decizia Ucrainei de a continua sau nu tranzitul de gaze ruseşti ş.a.m.d. Deci, în contextul acestor evenimente excepţionale, schema de compensare-plafonare şi-a făcut treaba şi şi-o va face şi în iarna aceasta”, a dat asigurări ministrul.

Articolul precedentPRIMUL TREN CUMPĂRAT DE ROMÂNIA ÎN ULTIMII 20 DE ANI, SUPUS TESTELOR DE ANDURANȚĂ
Articolul următorBILANȚ IGPR: CANTITĂȚI SEMNIFICATIVE DE DROGURI ŞI SUBSTANŢE INTERZISE, CONFISCATE DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.