Elevii au depus plângere penală pe numele ministrului Educației Monica Anisie, dar și împotriva premierului Ludovic Orban! Reprezentanţii Asociaţiilor de Elevi din Bucureşti, Ilfov și Constanţa au trimis documentul astăzi, la Parchetul General.
„Precizăm faptul că alegerea de a nu ne prezenta în număr mare este motivată atât de pericolul la care nu dorim să îi supunem pe colegii noștri, cât și de legislația în vigoare. Dorim să tragem un semnal de alarmă, având în vedere declarațiile privind procurarea măștilor din buzunarul propriu al elevilor”, afirmă reprezentanții asociațiilor de elevi.
Asociațiile de elevi îi acuză pe cei din Guvern de abuz în serviciu, după anunțul privind faptul că elevii vor trebui să își procure singuri măștile, iar tabletele nu vor ajunge până la începutul anului școlar. Elevii consideră că aceste chestiuni aduc un dezechilibru major în educație, chiar în momentul în care aceasta are cea mai mare nevoie de finanțare.