Ministrul Cseke Attila a semnat, luni, 12 noi contracte finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de peste 1,4 miliarde de lei

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat, luni, 12 noi contracte finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de peste 1,4 miliarde de lei şi care vizează lucrări de consolidare seismică şi eficientizare energetică a clădirilor.

Evenimentul a avut loc în prezenţa prim-ministrului Nicolae-Ionel Ciucă şi a directorului general al SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene, Celine Gauer.

Contractele încheiate între autorităţile publice locale şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei vizează renovarea energetică şi consolidarea seismică a unor clădiri publice şi rezidenţiale, iar valoarea totală a acestora este de 1.402.767.238,52 lei, precizează un comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).

Cu acest prilej, premierul Nicolae Ciucă i-a îndemnat pe reprezentanţii autorităţilor locale să rămână aproape de Ministerul Dezvoltării şi să colaboreze pentru implementarea proiectelor finanţate prin Valul Renovării, prin care România are şansa să investească peste 5,5 miliarde de euro pentru renovarea, modernizarea şi creşterea eficienţei energetice, într-o perioadă în care criza ne arată cât este de important fiecare gest menit să ducă la un consum cumpătat al energiei.

„La nivelul Guvernului urmărim alinierea componentelor de reforme şi investiţii. Îndeplinirea ţintelor şi jaloanelor asumate a permis plata primei tranşe de finanţare care, alături de prefinanţarea obţinută, înseamnă fonduri de 6,35 miliarde de euro pentru România. Continuăm efortul de coordonare instituţională şi pregătim documentele necesare pentru a doua cerere de plată, astfel încât ţara noastră să valorifice resursele disponibile prin PNRR pentru proiecte de modernizare şi dezvoltare”, a declarat premierul Ciucă, potrivit comunicatului de presă menţionat.

Ministerul Dezvoltării oferă sprijin pentru comunităţile locale în vederea consolidării seismice a locuinţelor şi clădirilor publice şi a eficientizării energetice a şcolilor, spitalelor şi a altor clădiri importante, a precizat, la rândul său, Cseke Attila.

„Proiectele semnate astăzi au o valoare foarte mare şi sunt extrem de importante, în special în contextul cutremurului resimţit, în România, zilele trecute. Dintre cele 12 contracte, două cereri de finanţare vizează consolidarea seismică şi renovarea energetică moderată a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale din judeţele Buzău şi Caraş-Severin, încadrate în clasa RsI de risc seismic, iar una are ca obiectiv renovarea integrată a Maternităţii Bucur, un obiectiv de o importanţă deosebită atât pentru copiii care se nasc aici, cât şi pentru familiile lor”, a subliniat ministrul Dezvoltării.

Contractele de finanţare semnate vizează renovarea energetică moderată a 78 de blocuri de locuinţe pentru comunităţi expuse riscului de sărăcie şi excluziune socială din sectorul 4 al municipiului Bucureşti – 529.812.485,49 lei, renovarea integrată a 30 de blocuri de locuinţe din municipiul Buzău – 461.385.076,63 lei, renovarea energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale nr. 6, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17, 18, 22 din oraşul Podu Iloaiei (judeţul Iaşi) – 59.038.706,97 lei.

Totodată, contractele vizează renovarea energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale (bl. A5, A8, A10, A12, A14, A15, F12) din oraşul Oraviţa (judeţul Caraş Severin) – 56.681.571,42 lei, creşterea eficienţei energetice la locuinţele colective din municipiul Caracal (judeţul Olt) – 56.452.780,86 lei, îmbunătăţirea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe Bistriţa 17 din municipiul Bistriţa – 50.999.134,79 lei, renovarea integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a corpurilor A şi B ale Maternităţii Bucur din municipiul Bucureşti – 42.072.659,43 lei.

Contractele semnate mai vizează renovarea energetică a două blocuri de locuinţe din oraşul Sovata (judeţul Mureş), pentru tranziţia către un fond construit rezilient şi verde – 6.748.430,98 lei, reabilitarea termică pentru creşterea eficienţei energetice la Spitalul judeţean de urgenţă Slatina (Pavilionul materno-infantil) – 38.528.854,46 lei, creşterea eficienţei energetice a Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” din municipiul Piatra Neamţ – 34.031.072,08 lei, creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca – 33.614.098,72 lei, precum şi renovarea energetică a unor clădiri rezidenţiale din municipiul Craiova – 33.402.366,69 lei.

MDLPA mai precizează că aceste contracte se alătură celorlalte 81 semnate până în prezent pentru eficientizarea energetică şi reabilitarea unor clădiri, prin PNRR, celor 15 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului, respectiv celor 119 contracte de finanţare semnate pentru construcţia unor creşe noi şi eficiente energetic.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentVremea 8 noiembrie – Se schimbă brusc temperaturile
Articolul următorNicolae Ciucă: Consiliul Naţional al PNL se va reuni pe 25 noiembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.