Ministrul Agriculturii la Realitatea Plus. Prin schemele de sprijin urmărim ca cerealele să nu mai plece la export

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat în exclusivitate la „Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că măsurile de sprijin pentru agricultură, cuprinse în planul mai amplu anunțat luni seară, sunt doar o primă etapă. Chesnoiu a precizat că prioritatea este stimularea producătorilor să-și vândă producția în țară.

„În prima fază, principalele măsuri vizează, pe de-o parte, alocarea a 200 de milioane de euro din buget în vederea stimulării procesării la nivel național.

Vorbim deseori despre faptul că exportăm prea multă materie primă, iar intenția noastră este să schimbăm această paradigmă, să dăm agriculturii o nou direcție, de fapt să o schimbăm la 180 de grade.

Pe analiza balanței comerciale, acolo unde avem excedent, unde înregistrăm venituri mai mari pe baza exporturilor decât pe cea a importurilor, mă refer aici în special la cereale și semințe oleaginoase, acolo trebuie să intrăm cu un pachet de stimulare pentru fermieri, astfel încât să nu mai fie tentați să vândă celui care oferă mai mult.

Trebuie să-i stimulăm să vândă spre societățile de procesare din țară, așa încât prima verigă pe lanț să fie cea care adaugă plusvaloare materiei prime.. Nu vom reuși din prima, de aceea am și spus că vom începe anul acesta cu o primă tranșă de 200 de milioane de euro țintite pe acele materii prime agricole care în general iau calea exportului.

O a doua linie de acțiune vizează acordarea a 300 de milioane de euro în granturi ce le oferă fermierilor capital de lucru. Am spus-o de multe ori, trebuie să ne luptăm să atragem surse de finanțare pentru agricultură din alte zone. Acești bani nu sunt din fonduri pentru agricultură, ci din alte fonduri europene pentru programe operaționale. Suntem văduviți de faptul că agricultura nu a fost prinsă în PNPP, da nu trebuie să ne resemnăm, ci să căutăm alte soluții,” a afirmat Adrian Chesnoiu la Realitatea Plus.

Articolul precedentO autoutilitară a luat foc pe A1
Articolul următorUn bărbat și-a bătut sora în fața părinților. Polițiștii l-au reținut după ce individul a încălcat un ordin de protecție

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.