Ministerul Mediului a găsit soluția pentru urșii agresivi: gardurile electrice

Statul dă bani pentru a ține urșii la distanță. Sumele oferite pentru montarea de garduri electrice încep de la 15.000 de lei pentru persoane fizice și ajung până la 500.000 pentru persoanele juridice sau chiar un milion pentru instituțiile publice. Este declaraţia ministrului Mediului, Tanczos Barna.

„Avem un buget de peste 70 de milioane de lei pentru finanţarea acestor garduri electrice. Beneficiari pot fi persoane fizice, juridice, primării, instituții ale statului care vor, prin aceste măsuri, să reducă numărul de conflicte cu un urs și închidem programul la o suprasolicitare de 50%, adică undeva la 100 de milioane. Se face evaluarea, se fac contractările. Am ţinut neapărat să deschidem acest program în aprilie pentru a mai prinde sezonul 2023, perioada în care încep atacurile de urşi şi încep problemele în zona culturilor agricole. Sper ca Administraţia Fondului pentru Mediu să deruleze foarte repede evaluarea şi contractarea şi după aceea să poată cumpăra fermierii gardurile”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Ministrul Mediului a anunțat că aproximativ 700 de solicitări au fost înregistrare în primele 24 de ore de la lansare.

”18 milioane de lei s-au solicitat în primele 2 zile şi undeva la 700 de solicitări depuse. Deci, interesul este mare. 15.000 de lei este sprijinul pentru persoane fizice, 500.000 pentru ferme – persoane juridice şi un milion de lei pentru instituţii publice”, a explicat Tanczos Barna.

Articolul precedentAudierea Simonei Halep s-ar putea produce la sfârșitul lunii Aprilie
Articolul următorColaboratorii Securității nu vor mai avea pensie militară de serviciu. Camera Deputaților este for decizional

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.