Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiectul privind LIMITAREA plăților cash

Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică, marţi seară, un proiect de Hotărâre cu modificări legislative care să conducă la ”o creştere a conformării la utilizarea mijloacelor moderne de plată, cu efecte directe în prevenirea evaziunii fiscale”. Prin această măsură, Guvernul vrea să limiteze tranzacțiile cash, dar cetățenii vor putea achiziționa ”cu banii jos” bunuri de până la 5000 de lei pe zi.

Ministerul Finanţelor Publice a pus, marţi seară, în dezbatere publică, un proiect de Hotărâre pentru abrogarea punctelor 42, 43, 52 şi 59 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr.270/2017, precum şi a modelului planului de remediere, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Potrivit iniţiatorilor documenteului, HG ”va conduce la o creştere a conformării la utilizarea mijloacelor moderne de plată şi la respectarea imediată a tuturor dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, cu efecte directe în prevenirea evaziunii fiscale”.

”Este bine-cunoscut faptul că utilizarea masivă a numerarului favorizează evaziunea fiscală şi/sau neconformarea (inclusiv îngreunarea executării silite). Decontările prin instrumente bancare impun o disciplină financiară consistentă, permit reconstituirea stării fiscale a persoanelor implicate/ responsabile şi asigură premisele recuperării unor eventuale creanţe fiscale datorate bugetului de stat, stabilite ca urmare a descoperirii unor activităţi ilicite”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.

De asemenea, potrivit iniţiatorilor, ”stabilirea trasabilităţii fluxurilor băneşti rezultate din operaţiuni bancare constituie o premisă puternică pentru descurajarea activităţilor ilicite care au ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”.

VEZI DOCUMENTUL AICI

Articolul precedent4 octombrie: „Ziua în care justiția nu există!” Avocații nu intră azi în sălile de judecată
Articolul următorMarcel Ciolacu se întâlneşte cu delegaţia FMI. Întrevedere crucială la Palatul Victoria

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.