Ministerul Dezvoltării: Peste 900 milioane euro pentru dezvoltarea localităților

909.590.928 de euro au fost accesați, în prima zi de lansare a apelurilor de proiecte, din componenta PNRR Fondul Local destinat comunităților locale, prin care Ministerul Dezvoltării finanțează proiecte de dezvoltare a localităților și infrastructură prietenoasă cu mediul.

”Felicit autoritățile locale pentru felul în care s-au pregătit de lansarea acestui apel de proiecte. Ghidul solicitantului și toate informațiile relevante au fost puse la dispoziția lor, în timp util, de minister, iar acesta este motivul pentru care cererile pot fi depuse acum într-un ritm foarte rapid” – a declarat Cseke Attila.

Apelul de proiecte pentru Fondul Local a fost deschis astăzi, la ora 10:00, iar numărul de proiecte depuse și bugetul rămas pot fi consultate, în timp real, pe pagina ministerului – a arătat ministrul Cseke Attila.

Ministerul Dezvoltării, prin Fondul Local, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență, finanțează construcția a 5.522 de locuințe pentru tineri și specialiștii din sănătate și învățământ, eficiente energetic, va reînnoi parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala și 13.200 puncte de reîncărcare, și va realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.

Autoritățile publice pot depune cererile online, în mod transparent, la adresa www.mdlpa.ro/investitii/PNRR, în limita sumei rămase de 1.820.409.072 de euro din bugetul total de 2,73 de miliarde.

Articolul precedentBomba hipersonică, testată cu succes de Armata americană: A fost atinsă de 5 ori viteza sunetului – VIDEO
Articolul următorAlertă meteo. Cod galben de fenomene periculoase: FURTUNI CU GRINDINĂ – cele mai afectate județe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.