Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale simplifică procesul de accesare a ajutoarelor destinate legumicultorilor

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, MADR completează actele normative referitoare la Programele ”Tomata”, susținerea de legume în spații protejate și de susținere a producției de usturoi românesc, cu dispoziții în scopul reducerii eforturilor fermierilor de procurare a documentelor necesare pentru obținerea sprijinului acordat.

Având în vedere că pentru Ciclul I de producție, cultivatorii de tomate pot depune la Direcțiile Agricole Județene (DAJ) cereri pentru obținerea ajutorului de minimis, până la data de 1 martie 2022, pentru fermierii care din varii motive nu au reușit să obțină și să depună certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal, Direcțiile Agricole Județene vor proceda la completarea dosarelor și vor solicita de la autoritățile publice emitente documentele menționate.

De asemenea, DAJ poate solicita și alte documente eliberate de autoritățile statului necesare completării documentației depuse de fermieri pentru acordarea ajutorului de minimis.

”Așa cum am mai spus, rolul principal al Ministerului Agriculturii şi al angajaţilor săi este acela de a munci pentru fermieri, care ştiu ce au de făcut: să stea în câmp şi să producă hrană pentru populație. De aceea, structurile județene vor prelua partea birocratică din întregul proces de implementare al accesării acestor programe de sprijin”, a afirmat ministrul Adrian CHESNOIU.

Amintim că prin Hotărârea Guvernului nr.148/2022 a fost aprobat programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022, iar prin  Hotărârea Guvernului nr.147/2022 a fost aprobată schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi.

Articolul precedentRezultate loto 6/49, Joker și Noroc. Numerele câștigătoare la tragerea din 13 februarie
Articolul următorOpt simptome Omicron care apar la persoanele vaccinate cu schemă completă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.