Cu două zile înaintea tragerii la sorți a grupelor turnelui final, producătorul german Adidas a făcut public designul balonului oficial al competiției programată la sfârșitul anului în curs.
Aceasta poartă numele Al Rihla, care se traduce prin călătorie în limba arabă. Specificul mingii oficiale a competiției este dat de rezistența la viteze mari și de rapidiatea la deplasarea în aer după ce este lovită.
„Fotbalul devine din ce în ce mai rapid, iar această evoluţie face ca precizia şi stabilitatea în aer să fie extrem de importante. Prin proiectare, acest nou balon îşi păstrează viteza în aer mult mai mult timp. Pentru cel mai mare eveniment din sportul mondial, facem imposibilul posibil cu inovaţii majore. Al Rihla este cea mai rapidă minge oficială de meci de la Cupa Mondială de până acum”, a venit explicația oferită de Franziska Löffelmann, design director la Adidas, pentru L`equipe, scrie realitateasportiva.net
Adidas a creat mingile oficiale ale Cupei Mondiale din 1970 încoace. Pentru ediția din 2022 a fost produs primul balon făcut doar din vopseluri și adezivi pe bază de apă. Messi a fost unul dintre primii care au testat balonul cu care se vor disputa cele 64 de meciuri programate la turneul final al Cupei Mondiale din Qatar.
„Balonul se inspiră din cultura, arhitectura, ambarcaţiunile tradiţionale şi drapelul Qatarului. Dinamismul şi vitalitatea culorilor pe un fundal perlat sunt o reflectare a ţării gazdă a Cupei Mondiale şi a vitezei tot mai mari a fotbalului”, a fost anunțul concernului german.
FIFA este încântată de creația Adidas și speră ca balonul să contribuie la spectacolul pe care să îl ofere prima ediție a competiției organizată în periada de toamnă-iarnă.
„Concepută cu atenţie prin colectarea de date şi teste riguroase efectuate în laboratoarele Adidas, în tuneluri de vânt şi pe teren, ‘Al Rihla’ oferă grade optime de precizie şi fiabilitate pe teren, datorită noilor forme şi noii texturi a suprafeţei“, au fost concluziile forului mondial.
Cupa Mondială din Qatar va fi organizată în perioada 21 noiembrie -18 decembrie. Tragerea la sroți a grupelor turneului final are loc vineri la Doha, acolo unde în urne să vor regăsi cele 29 de echipe calificate. Ultimele 3 formații care vor completa locurile vacante vor fi decise în luna iunie, în urma disputării ultimelor baraje de calificare.
Sursa: Realitatea de Diaspora