Miercurea Mare amintește de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginţi. Gestul său a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor.
„Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă.” (Matei, 26:4).
Şi tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?»
În Săptămâna Mare se săvârşeşte slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos.
Prin caracterul şi conţinutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, săvârşite seara. Luni şi marţi, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învăţături ale Domnului.
Miercurea Mare aminteşte de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiţă.
Amintește şi de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginţi. Gestul său a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.
Săptămâna Patimilor: Miercurea Mare – ziua trădării
Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor.
„Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă.” (Matei, 26:4).
Şi tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?»
Iar ei i-au dat treizeci de arginţi.
Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor.” (Matei, 26, 15-16).
Evangheliile povestesc că Iisus a petrecut ziua de miercuri în Betania, în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul.
Săptămâna Patimilor: Miercurea Mare – tradiții și obiceiuri
– este bine să te împaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai bună în ultima perioadă
– nu este bine să te enervezi, să arunci vorbe necurate sau să te superi pe ceilalţi.
– este indicat să spui rugăciuni în Miercurea Mare
– bărbații trebuie să arunce cenușa din sobă peste ogor, pentru ca roadele pământului să fie cât mai bogate
– femeile nu torc și nu cos, ci spală ferestrele pentru ca lumina să pătrundă în fiecare colțișor al casei, în zilele de Paște
– muncile la câmp sunt permise doar până marți, în timp ce în alte zone până miercuri
– copiii merg cu colindul la asfințitul soarelui, la final primind ouă pentru a le înroși
Săptămâna Patimilor – alte rânduieli la sate
În Săptămâna Mare toată lumea este ocupată, pregătindu-se să întâmpine marea zi a Învierii Domnului.
Acum se face curăţenie generală în gospodărie, se mătură curţile, se repară gardurile, se curăţă şurile, se scoate nămolul din şanţuri, se face curăţenie şi în grajdul animalelor.
Dacă luni este ziua de scos lucrurile la aerisit, văruit casele, spălat sau se reparat mobila, geamurile şi perdelele, apoi muncile la câmp sunt permise doar până miercuri.
Casele trebuie să strălucească de curăţenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului aşa cum se cuvine.