Polițiștii din Aiud l-au identificat pe un bărbat din județul Hunedoara ca persoană bănuită de săvârșirea a 3 furturi din buzunare, prin metoda “îmbrățișării”. Acesta, prefăcându-se că le cunoaște pe victime, le-a abordat, îmbrățișat și le-a sustras bani, documente și telefoane. Prejudiciile au fost recuperate.
La data de 6 august 2019, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva, au finalizat cercetările referitoare la 3 furturi din buzunare, fapte în legătură cu care au fost sesizați în perioada decembrie 2018 – 15 iulie 2019.
În sarcina unui bărbat de 42 de ani, din municipiul Deva, județul Hunedoara, s-a reținut faptul că, în zilele de 24 decembrie 2018, 10 și 15 iulie 2019, ar fi abordat 3 persoane vârstnice aflate pe stradă și, pretinzând că sunt vechi cunoștințe, le-a îmbrățișat, împrejurare în care le-a deposedat de suma totală de 3.020 lei, un telefon mobil în valoare de 400 de lei precum și de documente de identitate și carduri pe care victimele le aveau în buzunarele hainelor.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să recupereze, integral prejudiciile.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.
Comments are closed.