Medvedev: Armele nucleare ale Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a afirmat că arsenalul nuclear al ţării sale şi regulile stabilite de Moscova pentru utilizarea sa sunt singurii factori care împiedică Occidentul să înceapă un război împotriva Rusiei, într-un articol publicat duminică, informează Reuters.

Într-un articol publicat în Rossiiskaya Gazeta, fostul preşedinte rus a mai spus că Moscova îşi va continua războiul în Ucraina până când „regimul dezgustător, aproape fascist” de la Kiev va fi înlăturat şi ţara va fi total demilitarizată.

Dmitri Medvedev, care obişnuia să se prezinte ca un modernizator liberal în perioada în care a exercitat mandatul de preşedinte al Federaţiei Ruse (2008 – 2012), este în prezent unul din cei mai fervenţi susţinători ai războiului din Ucraina. El denunţă în mod regulat Occidentul, pe care îl acuză că vrea să divizeze Rusia în beneficiul Ucrainei.

„Este Occidentul gata să declanşeze un război adevărat împotriva noastră, inclusiv un război nuclear, sub autoritatea Kievului?” scrie oficialul rus într-un articol de 4.500 de cuvinte.”Singurul lucru care îi opreşte pe duşmanii noştri astăzi este înţelegerea faptului că Rusia va fi ghidată de fundamentele politicii de stat… privind descurajarea nucleară. Şi, în cazul în care apare o ameninţare reală, va acţiona în privinţa ei”.

Preşedintele Putin şi alţi înalţi oficiali au declarat în mod repetat că politica Rusiei privind armele nucleare prevede că acestea pot fi folosite dacă există o ameninţare la adresa integrităţii teritoriale. Rusia are cel mai mare stoc de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. La începutul acestei luni, Vladimir Putin a spus că riscul unui război nuclear creşte, dar a insistat că Rusia nu a „înnebunit”, iar propriul arsenal nuclear este un element de descurajare pur defensiv.

„Lumea occidentală face echilibristică între dorinţa arzătoare de a umili, ofensa, dezmembra şi distruge Rusia cât mai mult posibil, pe de o parte, şi dorinţa de a evita o apocalipsă nucleară, pe de altă parte”, scrie Medvedev. Dacă Rusia nu obţine garanţiile de securitate pe care le cere,”lumea va continua să se clatine în pragul celui de-al treilea război mondial şi a catastrofei nucleare. Noi vom face tot ce putem pentru a preveni acest lucru”, asigură vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

În acelaşi articol, Dmitri Medvedev mai afirmă că Rusia ar putea uita de legăturile normale cu Occidentul pentru următorii ani şi poate chiar decenii şi se va concentra, în schimb, pe relaţiile cu restul lumii.

Articolul precedentA pus o foaie de dafin în scrumieră și i-a dat foc. Când s-a întors în cameră, a urmat șocul
Articolul următorHoroscop 26 decembrie. O persoană din trecut îți dă viața peste cap. Zodia care ajunge la capătul puterilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.