Un studiu publicat de revista „Nature” arată că riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare este mai ridicat chiar şi la pacienţii care au trecut prin forme uşoare de COVID-19, timp de cel puţin un an după diagnosticarea infecţiei cu SARS-CoV-2.
Medicul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină, le recomandă autorităţilor să pregătească sistemul de sănătate pentru o creştere a numărului de cazuri de boli cardiovasculare în urma pandemiei de COVID-19. Acesta a analizat un studiu publicat în „Nature”, potrivit căruia insuficienţa cardiacă şi accidentul vascular cerebral sunt mai frecvente la persoanele care au avut COVID-19, faţă de cele care nu s-au infectat niciodată cu SARS-CoV-2.
„Riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare timp de cel puţin un an după diagnosticul de infecţie cu SARS-CoV-2 este mai ridicat chiar şi la pacienţii care au trecut prin forme uşoare de COVID-19. Riscul este ridicat şi la persoanele cu vârste sub 65 de ani şi care nu prezintă factori de risc adiţionali, precum obezitatea, diabetul sau fumatul. În acest context, sistemele de sănătate ar trebui să se pregătească de o creştere a numărului de cazuri de boli cardiovasculare în urma pandemiei COVID-19”, a spus Geantă.
Studiul publicat de „Nature” şi analizat de medic a fost realizat după ce au fost monitorizate peste 150.000 de persoane.
„Dincolo de primele 30 de zile de la infecţie, persoanele cu COVID-19 prezintă un risc crescut de apariţie a bolilor cardiovasculare incidente care acoperă mai multe categorii, inclusiv tulburări cerebrovasculare, disritmii, boli cardiace ischemice şi non-ischemice, pericardită, miocardită, insuficienţă cardiacă şi boala tromboembolică. Aceste riscuri şi sarcini au fost evidente chiar şi în rândul persoanelor care nu au fost internate în timpul fazei acute a infecţiei şi au crescut gradat în funcţie de mediul de îngrijire în faza acută (nespitalizaţi, internaţi şi internaţi la terapie intensivă)”, se arată în studiul care a analizat starea pacienţilor timp de un an.