Poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice au confiscat 158 metri cubi de material lemnos, în urma unui control la o societate de depozitare, prelucrare şi comercializare a materialului lemnos din Sebeș.
La data de 18 decembrie 2020, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din IPJ Alba, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba au efectuat un control la punctul de lucru din Sebeș al unei societăţi comerciale specializată în depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că reprezentanţii societăţii au primit cantitatea de 158,12 metri cubi de material lemnos, de esență rășinoase, pentru care nu au putut prezenta documente prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase
Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 15.000 de lei, iar complementar s-a dispus confiscarea cantității de 158,12 metri cubi de material lemnos, în valoare de 27.196 de lei.
În cursul aceleiași zile, polițiștii din Bucium, în urma uni control în teren, au găsit abandonați, în locul numit ,,La Izvor”, de pe raza comunei Bucium, 12 pomi de Crăciun.
Pomii au fost confiscați și predați ocolului silvic, iar cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanelor care i-au tăiat ilegal și tragerii lor la răspundere.
Acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice vor continua.
Sursa: Realitatea de Alba