Marius Budăi: „Suntem într-un non sens. Vorbim de reducerea sărăciei, dar avem plafon de 9,4% din PIB pentru pensii”

Ministrul Muncii spune că premierul Ciucă a agreat renegocierea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii agreat cu Comisia Europeană. Marius Budăi consideră că România este într-un non sens, în momentul de față, pentru că țara noastră a agreat cu Uniunea Europeană reducerea sărăciei, dar plafonează cheltuielile sociale la doar 9,4% din PIB.

„Trebuie să explicăm Comisei Europene că sunt foarte multe elemente de context care nu au fost luate în calcul. Una dintre ele este rezolvarea inechităților din sistem. Aceasta se poate face doar cu o nouă lege, dar și cu un impact bugetar, care nu se poate încadra în cei 9,4%.

Un alt element de context sunt discrepanțele între anumite categorii de oameni, iar modificările tebuie să țină cont și de pandemie. Sunt elemente de conetxt care nu au fost luate în calcul deloc la acest procent de 9,4%. Dacă mai adăugăm că avem o strategie prin care reducem gradul de sărăcie și excluziune, este clar că nu se pot face fără un impact bugetar. Suntem într-un nons sens. Vorbim de reduerea sărăciei, dar ne punem noi singuri un prag  9,4% creștere maximă. Vom începe discuția în coaliție pentru renegocierea PNRR. Premierul este de acord cu aceste negocieri. Trebuie menționat că respectăm jaloanele PNRR, nu vrem să pune în pericol programul, dar trebuie să spunem Uniunii Europene că nu vrem ca românii să fie săraci. Până la mărirea de 40% a pensiilor trebuie să rezolvăm inechitățile din sistem, iar asta se face doar cu impact bugetar. Există un memorandum, aprobat în decembrie, s-a creat un comitet, iar reforma pensiilor speciale va fi pusă pe masa discuțiilor. Nu vreau să dau nimănui nicio speranță că de la anul vom majora pensii. Voi vorbi doar când vom avea date concrete”, a declarat Marius Budăi în emisiunea „Legile Puterii”.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMinistrul Energiei, infectat pentru a doua oară cu COVID
Articolul următorSărbătoare 27 ianuarie. Un mare sfânt este pomenit în calendar. Zi cu însemnătate aparte pentru credincioși

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.