Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat joi seară, la Realitatea Plus, că nu exclude o nouă majorare a pensiilor, în acest an. Fără a o prezenta ca pe o promisiune certă, Budăi a afirmat că în acest moment se fac calcule și analize, iar unul dintre scenarii este obținerea unor ajustări în Planul Național de Redresare și Reziliență, negociat de fosta guvernare PNL-USR-UDMR.
Marius Budăi a afirmat că majorările de pensii operate la începutul anului au avut rolul unui colac de salvare, pentru a acoperi măcar scăderea puterii de cumpărare. Întrebat dacă este posibilă o nouă majorare în cursul acestui an, ministrul a afirmat că „nimic nu este exclus când este vorba de bunăstarea românilor”
„Ne vom batem ca în acest an să mai existe o majorare. Când, cum și cu ce procent, vom comunica atunci când se va ajunge la consens în Coaliție.
Majorarea de acum acoperă inflația, dar nu asta este o decizie pe care un guvern să și-o dorească, noi trebuie să căutam soluții să creștem puterea de cumpărare, care și așa este mică, dar gândiți-vă că dacă nu se acordau nici aceste majorări, la început de an, cât de greu era pentru circa 5 milioane de cetățeni,” a afirmat ministrul Muncii.
Budăi a afirmat, din nou, că o mare problemă a actualului buget este legată de condițiile negociate prin PNRR.
„Noi nu ne gândim să schimbăm filozofia PNRR, am vorbit și cu ministrul Agriculturii, eu ca ministru al Muncii și lucrător în sistemul de asistență socială din 1995, nu înțeleg de ce, în condițiile în care media UE a nivelului pensiilor din PIB este de 13%, iar România s-a angajat la 9,4%, introducându-le și pe cele de serviciu.
Nu dorim să schimbăm PNRR în totalitate, noi dorim să demonstrăm că unele lucruri au fost scrise greșit acolo și Comisia Europeană trebuie să accepte acest lucru, că românii nu trebuie să fie cetățeni săraci,” a declarat Marius Budăi, în direct la Realitatea Plus.
Sursa: Realitatea de Bucuresti