Marcel Ciolacu, de Ziua Aviaţiei Române: Siguranța României și încrederea aliaților și partenerilor strategici, datorate contribuției extraordinare a aviatorilor

Premierul României Marcel Ciolacu a transmis, joi, un mesaj cu prilejul Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene Române. Șeful Guvernului nu i-a uitat nici pe românii care își sărbătoresc ziua onomastică pe 20 iulie, când este celebrat Sfântul prooroc Ilie.

„De Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene Române, vreau să le mulțumesc tuturor aviatorilor, civili și militari, pentru tot ceea ce fac zi de zi cu mult profesionalism.

Siguranța României și încrederea aliaților și partenerilor noștri strategici se datorează și contribuției lor extraordinare.

La mulți ani, aviatorilor români! Și o zi binecuvântată tuturor celor care poartă numele Sfântului Proroc Ilie”, a transmis Ciolacu, în mesajul postat, joi, pe contul său de Facebook. 

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită anual pe 20 iulie de aviatorii militari români, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Sărbătorită și în acest an cu mare fast, ea le oferă bucureștenilor spectacole aeriene impresionante.

Bucureștenii vor putea admira, astfel, avioane din dotarea Forțelor Aeriene, printre care F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 și IAR-99, dar și elicoptere aparţinând Ministerului Afacerilor Interne. Inclusiv o aeronavă Boeing 737, aparținând Tarom, va survola la joasă înălțime.

Articolul precedentA murit Dan Matei Agathon, fost parlamentar și ministru al Turismului
Articolul următorIohannis: Alocarea a 2,5% din PIB pentru Apărare va permite derularea de proiecte majore de înzestrare a Forţelor Aeriene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.