Marcel Boloş: Pentru 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe, iar deficitul va fi „în jur de 5%”

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat, luni, legat de proiectul bugetului de stat, că pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe, iar deficitul bugetar va fi „în jur de 5%”. Boloş a prezentat în şedinţa conducerii PNL măsurile de înăsprire a măsurilor de combatere a evaziunii fiscale, mai ales în domeniul TVA.

„Sunt măsurile de combatere a evaziunii fiscale pe care le-am anunţat, este un obiectiv pe care îl avem în vedere pentru a aduce bani suplimentari la buget şi pentru a avea o fundamentare cât mai justă pentru această componentă de venituri. (…) Noi încercăm să introducem trei lucruri: primul este cel legat de majorarea pedepselor pentru ceea ce înseamnă infracţiunile economico-financiare şi, sigur, o componentă importantă, aşa cum şi Uniunea Europeană face, este cea legată de TVA. Deci sancţiunile pentru cei care săvârşesc fapte de natură infracţională în domeniul TVA vor fi foarte dure, pe modelul celor din Uniunea Europeană”, a explicat ministrul, citat de Agerpres.

Boloș a mai precizat că o altă cale de reducere a evaziuni și creștere a încasărilor bugetare o reprezintă utilizarea sistemelor informatice.

„După cum ştim, de la 1 ianuarie 2024, intră în vigoare factura electronică pentru tot mediul de afaceri, 1 iulie data pentru decontul de TVA precompletat, urmează să venim cu măsuri în Guvern şi, apoi, raportarea informaţiilor contabile în declaraţia 406, pentru cei care cunosc, de la 1 iulie va fi termen devansat. Toate aceste lucruri trebuie să dea rezultate în combaterea evaziunii fiscale. Şi trei: separarea competenţelor organelor abilitate de lege, astfel încât de marea evaziune să se ocupe organele competente pe care România le are şi, sigur, apoi cauzele care sunt mai mici să rămână la mecanismele actuale. Toate acestea sunt demersuri pentru ca să avem o mai bună fundamentare a veniturilor”, a indicat Marcel Boloş.

ÎNCASAREA DEFECTUOASĂ A TVA, PROBLEMA ETERNĂ A BUGETULUI 

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a făcut studii în ceea ce priveşte evaziunea fiscală în România care au arătat că există un gol la încasarea TVA de 9 miliarde de euro, iar 40% din acesta vine din achiziţiile intracomunitare.

 

„Din acest punct de vedere, deciziile noastre vor fi gândite şi o să vedeţi în Ordonanţa \”trenuleţ\”. Haideţi să vedeţi proiectul legii bugetului de stat şi pachetele de măsuri care însoţesc proiectul de lege al bugetului de stat pentru ca să avem bază pentru veniturile pe care le-am luat în calcul. (…) Sunt mai multe măsuri care să ducă la îmbunătăţirea veniturilor”, a spus Boloş.

Întrebat de majorarea accizelor la carburanţi, ministrul a explicat că este vorba de actualizare, în funcție de cursul valutar, conform legii în vigoare.

ACCIZA NU SE MAJOREAZĂ, CI SE ACTUALIZEAZĂ. DEFICITUL, ÎN JUR DE 5%

„Nu discutăm de nicio majorare la accize, aplicăm legea, ele se actualizează conform legii cu indicele preţului de consum. Aici, pentru consumatori am încercat să gândim un mecanism pe care o să-l vedeţi în Ordonanţa \”trenuleţ\” de introducere eşalonată, dar nu este vorba de nicio creştere de accize, să nu panicăm oamenii, ci este vorba de aplicare a unor prevederi legale existente în legislaţie”, a menţionat Marcel Boloş.

Legat de creşterea salariului minim, Boloş a spus că este decizia coaliţiei. „Nu poţi merge cu creşteri de salarii minime una după cealaltă. Am avut o creştere în octombrie de 3.300 lei, trebuie să lăsăm să nu bulversăm mediul de afaceri”, a completat ministrul.

El a mai spus că se estimează o creştere a PIB, menţionând că aceasta este de la 1.591 miliarde lei la 1.733,8 miliarde lei pentru 2024.

„Avem 27% venituri fiscale din PIB şi avem un sistem de cheltuieli publice care nu este dat peste cap faţă de media europeană. Suntem pe un sistem de cheltuieli publice moderat, până când vom ajunge să ajustăm acest procent este cale lungă. Cert este că pentru anul 2024 nu există creşteri de impozite şi taxe. Deficitul va fi în jur de 5%”, a mai transmis ministrul Boloş. 

Articolul precedentAvertisment dur de la ministrul Agriculturii: În România intră produse lactate care nu conțin, de fapt, lapte
Articolul următorRomânia a învins Polonia, în ultimul meci de la Mondialul de handbal feminin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.