Marcel Boloș, explicații despre voucherele pentru încălzire și ajutorul alimentar: care sunt cele 4 categorii de beneficiari. Cum vor fi virați banii

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) Marcel Boloș a făcut, sâmbătă seara, in emisiunea „Romania la apel”, de la Realitatea PLUS, inventarul ajutoarelor oferite de stat pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile, facând, totodată, și o trecere în revistă a celor 4 categorii principale de beneficiari.

„Din fonduri europene avem acele vouchere sociale pentru produse alimentare – sunt cei 250 de lei pe care ii acordam odata la 2 luni pentru a sprijini persoanele si familiile vulnerabile si a compensa o parte din cheltuielile cu hrana.

Avem apoi al doilea ajutor care e acum afisat in consultare publica si e proiectul de OUG afisat pe site-ul nostru – ajutorul pentru incalzire.

Pentru compensarea pretului la energie, sunt 2 transe la nivelul unui an calendaristic – prima planificata este pentru luna februarie 2023, iar a doua planificata este pentru luna septembrie (2023 – n.r.).

Va exista ajutorul temporar pentru romanii cu venituri mici care a fost deja anuntat in spatiul public si, desigur, majorarea de pensii care deja ne este cunoscuta – acesta ar fi acum inventarul care este in discutie pentru sprijinirea persoanelor si familiilor vulnerabile. 

Din acest punct de vedere, mecanismele pentru ajutorul de incalzire sunt in pregatire si incercam sa acoperim toate formele de energie pe care le au persoanele si familiile vulnerabile”, a declarat ministrul, la Realitatea PLUS.

Intrebat care este stadiul cu privire la sumele din al doilea pachet mentionat, Marcel Bolos a spus ca inainte de a fi transmis in Parlament bugetul de stat, este obligatoriu de luat o decizie cu privire la voucherele pentru incalzire si ajutorul alimentar „pentru ca ele fac obiectul bugetarii”.

Potrivit ministrului, decizia finala in acest sens va fi in saptamana 5-9 decembrie. 

Marcel Bolos a vorbit, de asemenea, si despre OUG care se afla deja in consultare publica impreuna cu cea care priveste prelungirea voucherelor pentru ajutoarele alimentare. Ambele, spune ministrul, trebuie aprobate in Guvern astfel incat sa existe baza legala pentru a fi cuprinse in legea bugetului de stat. 

„Beneficiarii pentru ajutor incalzire sunt pensionarii care au limita de varsta de peste 60 de ani si care sunt cu o limita de venit pentru ajutorul de incalzire – 200 lei, iar pentru voucherele pentru produsele alimentare de 1700 de lei. Apoi sunt pensionarii cu pensie de invaliditate, care au plafonul de venit de 2000 lei, fara limita de varsta. Apoi sunt persoanele si familiile care beneficiaza de sprijin si de alocatie pentru intretinerea familiei, apoi sunt persoanele cu dizabilitati. Acestea ar fi cele 4 categorii principale de beneficiari”, a aratat Bolos.

Ministrul Investitiilor a precizat, in context, ca numarul estimat al beneficiarilorpentru ceea ce inseamna voucherele pentru alimente este de 2.400.000 de oameni, iar in ceea ce priveste ajutorul de incalzire – 4 milioane de oameni. 

Referitor la cel de-al treilea pachet de ajutoare, ministrul a spus ca este vorba despre ajutorul temporar – care a fost deja anuntat de catre Coalitie – si care are 3 trepte de venit:

1.) pana in 1500 lei -1000 de lei acordat pe an, in doua transe,

2.) in limita a pana in 2000 de lei, ajutorul este 800 de lei, acordat in doua transe
3.) 2500- ajutorul este de 600 lei, acordat in doua transe 

„Aceasta forma de ajutor temporar este aditionala fata de ceea ce noi acordam din fonduri europene si urmeaza a fi finanta din bugetul de stat”, a spus ministrul. 

Intrebat cum vor fi virati bani, Marcel Bolos a explicat ca pentru ajutorul de incalzire guvernantii au avut in vedere „un mecanism care sa acopere toate formele energetice ale beneficiarilor (…) prin Posta Romana, cu ajutorul unor operatiuni de plati prin mandat postal”:

„Sunt 2 modalitati de decontare: 1.) prezentare la oficul postal cu cartea de identitate, cardul de energie si factura doveditoare pentru consumul energetic sau 2.) asteapta oficiantul postal acasa – se poate face aceasta operatiune si la oficiantul postatl direct. In ambele situatii se elibereaza dovada pentru aceste plati prin servicii de mandat postal in baza caruia apoi Posta Romana, pe seama banilor pe care noi ii viram in cont, vireaza banii in contul indicat de beneficiarul de sprijin pentru consumul energetic pe care urmeaza sa il deconteze din acest ajutor de incalzire. 

Cu alte cuvinte, aceste carduri pe care noi le emitem sunt fara valoare nominala. Ele dau doar dreptul beneficiarului de a folosi banii pe care ii trimitem sub forma de mandat postal si apoi operatiunile in sine, adica plata banilor, are loc de catre Posta Romana. Banii sunt trimisi in conturile furnizorilor de energie”. 

Ministrul a aratat ca mecanismele sunt un pic mai complexe si Guvernul trebuie sa asigure „trasabilitate la acesti bani, adica trebuie vazut exact cui i s-a platit exact ca beneficiar final ajutorul de incalzire si apoi unde au plecat banii pentru furnizorul de energie”. 

Articolul precedentVIDEO Șeful Casei de Pensii explică modul cum cresc pensiile. Ce sume vor fi pe noile taloane și cum se dau ajutoarele
Articolul următorZelenski: Niciodată foametea nu trebuie folosită ca armă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.