Marcel Boloș, anunț crucial după discuțiile cu Comisia Europeană despre urgența reformelor din PNRR: Binele României nu se negociază

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a transmis că liderii de la Bruxelles au dat un mesaj despre necesitatea continuării discuţiilor privind reforma fiscală din PNRR, completată de măsurile fiscale anunțate deja de Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu. Boloș a amintit și de necesitatea reformelor sistemului de pensii, ale administraţiei fiscale, ale salarizării pentru consolidarea fiscală și reducerea deficitului bugetar.

„Binele României nu se negociează. Discuțiile pe care le avem cu organismele internaționale sunt pentru a ajunge să adoptăm măsuri concrete.
Spun asta în contextul în care am avut întâlniri cu reprezentanții European Commission pe tema implementării reformelor aferente Planul Național de Redresare și Reziliență.
Iar în următoarele zile vor continua discuțiile pe pachetul de măsuri de consolidare fiscal-bugetară, astfel încât Romania să ia rapid acele decizii care să sprijine Guvernul României în eforturile de ajunge să își atingă ținta deficitului bugetar. Adică în balanța cât producem/cât consumăm să nu ajungem și mai rău decât stăm deja.
Comisia ne-a subliniat încă o dată necesitatea continuării discuțiilor privind reforma fiscală din cadrul #PNRR, care trebuie să se completeze prin pachetul de masuri fiscal-bugetar prezentat de noi. A apreciat eforturile realizate de Guvern și așteaptă în perioada următoare măsuri concrete în domeniul consolidării fiscal-bugetare, care să orienteze finanțele publice pe o traiectorie corectă în raport cu țintele de deficit asumate în anul 2021, prin discuțiile purtate cu structurile UE. Pentru că sistemul fiscal nu reușește să răspundă în mod adecvat provocărilor economice actuale.
Măsurile de consolidare bugetară trebuie să garanteze corectarea pe termen lung a deficitului excesiv, vizând în același timp îmbunătățirea calității finanțelor publice și consolidarea potențialului de creștere a economiei. 
Reformele ample de natură bugetară și economică, inclusiv reformele sistemului de pensii, ale administrației fiscale, ale salariilor din sectorul public și ale guvernanței întreprinderilor de stat, ar trebui să sprijine eforturile de consolidare bugetară și să asigure sustenabilitatea acestora.
Trebuie să înțeleagă toți că eficiența cheltuielilor publice trebuie îmbunătățită pentru a maximiza beneficiile pentru oameni. Iar alocările bugetare ar trebui să se concentreze pe sectoarele esențiale, cum sunt sănătatea, educația și infrastructura, eliminând risipa și cheltuielile redundante.
Am incredere că întreaga clasă politică va pune umărul hotărât pentru acest deziderat de a consolida politica fiscal-bugetară a României și de a valorifica ocazia pe care România o are prin #baniieuropeni.
Reforma sistemului fiscal-bugetar românesc nu trebuie văzută ca o necesitate, ci și o oportunitate de a stimula creșterea economică, de a atrage investiții și de a îmbunătăți calitatea vieții românilor. Pentru că vorbim de 46 de miliarde de euro prin programele operaționale aferente exercițului financiar 2021-2027 și alte 28 miliarde prin #PNRR”, a mai spus Marcel Boloș, în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDinamo s-a calificat în grupele Cupei României
Articolul următorAvertizare ANM: Cod portocaliu de ploi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.