Mai multe persoane, înșelate de false măicuțe care ofereau servicii religioase online

Escrocheriile din mediul online nu doar că se înmulțesc, dar iau și noi forme. Cea mai recentă dintre ele are în centrul ei false măicuțe care ofereau servicii ritualice pe internet. Mai multe persoane au căzut în plasa acestora, prejudiciul estimat fiind de peste 250.000 de lei. Nouă persoane au fost duse la audieri, iar trei dintre ele, cu vârste între 18 și 24 de ani, din județele Vrancea și Galați, au fost reținute, pentru 24 de ore.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, au făcut marți zece percheziții domiciliare în județele Vrancea, Galați și Vâlcea, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și fals informatic.

Fals preot, acuzat că cere bani enoriașilor. Tânărul cerea donații pentru o biserică fictivă

Din cercetări a reieșit că, din octombrie 2023 și până în prezent, nouă persoane, cu vârste între 18 și 75 de ani, din județele Vrancea, Galați și Vâlcea, ar fi creat mai multe pagini de internet prin care, sub pretextul că sunt măicuțe, ar fi oferit servicii ritualice, inducând în eroare mai multe persoane din țară cât și din străinătate, obținând astfel sume importante de bani.

„Escrocheria de aur” face ravagii printre șoferi. Cu ce îi ademenesc tâlharii pe șosea

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe carduri bancare, documente de transfer bancar, telefoane mobile, unități PC, unități de stocare memorie, precum și diferite sume de bani (5.880 de euro, 23.700 de lei, 90 de lire sterline, 300 de dolari și 1.000 de lei moldovenești).

Prejudiciu estimat în acest dosar este de peste 250.000 de lei.

Articolul precedentMarcel Boloș: Deficitul bugetar la finalul lunii martie nu va depăşi 2,5% din PIB
Articolul următorCaravana Medicală face bine România. Sute de bistrițeni au beneficiat de asistență medicală VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.