Vești bune pentru sute de mii de români care vor beneficia de aplicarea unei prevederi legislative actualizare de la 1 martie. Veniturile acestora vor crește semnificativ ca urmare a actualizării Indicatorului Social de Referință.
Legislația privind actualizarea anuală a Indicatorului Social de Referință (ISR) a fost modificată în 2021. Ca urmare a acestei actualizări, în fiecare an de 1 martie toate ajutoarele sociale care se calculează în funcție de acest indicator se majorează cu rata inflației.
Întrucât în 2022 inflația a atins niveluri record, veniturile bazate pe ISR vor crește considerabil. Institutul National de Statistică a anunțat că rata inflației pentru 2022 a fost de 13,8%. În concordană cu aceste date, Indicatorul Social de Referință ISR 2023 va creste de la 525,5 lei la 598 de lei.
Astfel, ajutoarele sociale, precum și alte venituri care se calculează în baza valorii ISR se vor majora începând cu data de 1 martie 2023.
Potrivit legislației muncii, venitul minim garantat sau ajutorul social va creste de la 1 martie 2023, iar de acesta vor beneficia atât familii cât și persoane singure care au nevoie de sprijin material.
Venitul minim garantat este reglementat prin Legea 416/2001, iar de la 1 martie 2023 va avea următoarele valori:
– 169 de lei (0,283 ISR) pentru persoana singură;
– 305 lei (0,510 ISR) pentru familiile formate din două persoane;
– 427 de lei (0,714 ISR) pentru familiile formate din trei persoane;
– 529 de lei (0,884 ISR) pentru familiile formate din patru persoane;
– 630 de lei (1,054 ISR) pentru familiile formate din cinci persoane;44 de lei (0,073 ISR) pentru fiecare altă persoană peste numărul de cinci persoane, care face parte din familie.
Valoarea îndemnizației de șomaj va crește de la 1 martie
Conform art. 39 alin. (2) din Legea 76/2002, cuantumul indemnizației de șomaj este o sumă acordată lunar și în mod diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează:
– Valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data stabilirii acestuia (598 lei, de la 1 martie 2023), pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin un an;
– Suma prevăzută la lit. a), la care se adaugă o suma calculata prin aplicarea, asupra mediei veniturilor care constituie baza de calcul al indemnizației de șomaj pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiu de cotizare, a unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare.
Valoarea ISR, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea (asupra mediei salariului de baza lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare) unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare:
3% – pentru persoanele cu un stagiu de minimum trei ani;
5% – pentru persoanele cu un stagiu de minimum cinci ani;
7% – pentru persoanele cu un stagiu de minimum zece ani;
10% – pentru persoanele cu un stagiu de minimum 20 de ani.
Ce alte indemnizații sau venituri vor crește
Alte venituri care vor crește ca urmare a actualizării indicelui sunt:
– indemnizațiile pentru persoanele cu handicap,
– indemnizația pentru creșterea copilului,
– prima de inserție (pentru absolvenții încadrați în muncă),
– ajutorul pentru persoanele marginalizate,
– alocația pentru susținerea familiei.