Încă 16 cetățeni români au ajuns în România după ce au fost evacuați din Fâșia Gaza.
MAE anunţă vineri că 16 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, evacuaţi din Fâşia Gaza, au fost transportaţi în România la bordul unei curse operate de către Compania Naţională TAROM.
MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate.
Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză MAE, dotată cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare, rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah pentru a oferi asistenţă consulară în continuare.
În prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.
MAE subliniază că situaţia de securitate din regiune se menţine complexă şi volatilă, ceea ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcţie de factorii din teren, astfel încât siguranţa persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol.