MAE: Alți 30 de cetățeni români cu familiile lor, evacuați din Fâșia Gaza

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că alți 30 de cetățeni români și familiile acestora au revenit miercuri seară în România, din Fâșia Gaza, cu o aeronavă militară. Alături de aceștia au fost evacuați și 4 cetățeni din Republica Moldova.

Ministerul Afacerilor Externe a informat că, în cursul zilei de miercuri, în urma eforturilor complexe ale Celulei de criză interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 30 de persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, evacuate din Fâşia Gaza, au fost transportate în România la bordul unei aeronave militare.

Zborul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, cu o aeronavă C 27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române.

La solicitarea autorităţilor Republicii Moldova a fost acordat sprijin în vederea evacuării a patru persoane din Fâşia Gaza, aflate în atenţia misiunii diplomatice a acestui stat.

Astfel, cele 34 de persoane au fost preluate din punctul de trecere a frontierei Rafah de către echipa consulară a misiunii diplomatice şi au fost însoţite până la Cairo, iar ulterior transportate în România.

Până în prezent, 279 de persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâşia Gaza, potrivit MAE.

„MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni care au solicitat acest lucru, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate”, se mai precizează în comunicatul ministerului.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPIB-ul României, în creștere – Ce arată cele mai recente date publicate de INS despre economia țării
Articolul următorStatistici șocante – Adolescenții români de la sate își doresc ca adulții SĂ BEA mai puțin alcool în perioada sărbătorilor de iarnă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.