MADR plătește 248,7 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului III al anului 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a anunțat marți, 15 noiembrie 2022, faptul că efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile utilizate în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2022 (trimestrul III/2022), în conformitate cu prevederile HG 1174/2014 și OMADR 1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare este de 248.752.348 lei pentru un număr de 17.525 beneficiari, cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 152.608.742,008 litri.

Cantitățile de motorină pentru trimestrul III/2022 care beneficiază de ajutor de stat au fost aprobate prin OMADR 338/09.11.2022 și sunt următoarele:

  • Sectorul vegetal: 135.039.757,444 l (cantitate motorină) = 220.114.861,00 lei (valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni)
  • Sectorul zootehnic: 11.292.336,282 l (cantitate motorină) = 18.406.520,00 (valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni)
  • Sector îmbunătățiri funciare: 6.276.648,282 l (cantitate motorină) = 10.230.967,00 (valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni)

Cantitatea totală de motorină este de 152.608.742,008 l și valoarea totală a ajutorului de stat 248.752.348,00 lei.

Articolul precedentConsiliul și Parlamentul au ajuns la un acord privind bugetul UE pentru 2023
Articolul următorA fost lansat apelul care sprijină inițiativele privind traducerea și promovarea operelor literare europene. Bugetul alocat, 5.000.000 de euro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.