Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, luni, că este posibil ca în unele cazuri să fie folosită procedura angajării răspunderii guvernamentale și a menționat în context prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii care prevede pensionarea anticipată a aproximativ 2.800 de magistraţi.
„Sunt situaţii care reclamă, în cazul în care în dezbaterea parlamentară nu se pot adopta într-un termen, sunt situații în care este posibil să folosim şi procedura angajării răspunderii, cum e o situație pe care am anunțat-o deja și anume prorogarea termenului de intrare în vigoare a legii care prevede pensionarea anticipată a aproximativ 2.800 de magistraţi. Noi am înaintat un proiect de lege, am cerut procedură de urgență. În cazul în care se va dezbate în procedură de urgență și legea va putea fi adoptată în procedura parlamentară, în mod evident, vom saluta acest lucru. Cerem Parlamentului să dezbată cu celeritate acest proiect legislativ. Dacă nu se va putea adopta prin procedură parlamentară normală, este posibil să angajăm răspunderea”, a declarat Ludovic Orban, după votul de învestire a guvernului său.
Liberalii au depus săptămâna trecută o propunere legislativă prin care să fie amânat termenul de intrare în vigoare a dispozițiilor privind pensionarea anticipată a magistraţilor, până la începutul anului 2021. „O normă care nu este oportună acum, așa cum a constatat și Comisia de la Veneția. Întreg sistemul judiciar ar fi dat peste cap”, a anunțat deputatul PNL Alina Gorghiu, pe pagina de Facebook.