Ludovic Orban: Legea consumatorului vulnerabil ar putea intra în vigoare în octombrie

Discuția ”decisivă” în coaliție privind legea consumatorului vulnerabil va avea loc luni. Anunțul a fost făcut de liderul PNL, Ludovic Orban, care a precizat că legea ar putea intra în vigoare la 1 octombrie. 

”Trebuie gândite măsuri de sprijin pentru consumatorul casnic. Avem în dezbatere la Parlament şi chiar am discutat astăzi în coaliţie, luni vom avea discuţia decisivă, la care vor participa ministrul Energiei şi ministrul Muncii, pentru a stabili forma finală a legii consumatorului vulnerabil. Prin intermediul acestei legi, familiile cu venituri mai mici vor beneficia de o sumă de bani pentru a-şi achita factura în funcţie de venit pentru gaz, pentru energie electrică”, a anunțat președintele PNL, luni seară, la postul public de televiziune. 

Orban a precizat că legea ar putea intra în vigoare de la 1 octombrie și ”de la 1 ianuarie să se poată plăti efectiv.”

Liderul PNL a subliniat necesitatea continuării înmagazinării în depozitele subterane a gazelor şi a creşterii producţiei de gaz.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCertificatul de vaccinare COVID-19, folosit și pe teritoriul României
Articolul următorMinisterul Energiei pregătește o schemă de ajutor pentru milioane de români cu venituri medii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.