Fermierii primesc lovitură după lovitură. Oamenii sunt înghenuncheați de facturile uriase la gaze și energie. În plus, se tem că vor rămâne cu marfa nevândută din cauza faptului că sunt obligați să cumpere îngrășăminte chiar și de două ori mai scumpe decât până acum, asta deoarece cel mai mare producător de îngrășăminte de la noi și-a oprit producția. Fermierii spun că vânzarea este slabă chiar și la prețurile actuale și nu își permit să scumpească produsele.
Criza îngrășămintelor a îngenuncheat agricultura românească. Fermierii au ajuns să se teamă să cumpere îngrășăminte sau chiar să încheie contracte pe termen lung pentru că nu au siguranța că vor avea suficientă marfă.
Costul de producție s-a dublat în ultimul an și va crește în continuare. Intre timp, insa, pretul produselor la raft ramane acelasi, asta pentru ca fermierii se tem sa mai creasca preturile. Oamenii deja nu mai cumpara pentru ca tin si ei de bani pentru facturi. In schimb, va scadea productia. Fermierii spun că se va injumatati anul acesta.
Prețul îngrășămintelor și facturile tot mai mari i-au pus la pământ pe agricultori, care nu pot nici măcar să crească prețurile la tarabe. Chiar și la cele de acum, vânzarea este mult mai slabă decât anii trecuți.
Există însă și vești bune. După ce fermierii au suferit neavând piață de desfacere, numărul cooperativelor agricole a explodat anul trecut, atingând un nivel istoric care îl depășește chiar și pe cel din perioada comunistă. În acest fel, chiar și micii producători își pot vinde marfa în supermarketuri.
Ne putem aștepta așadar să vedem tot mai multe produse românești în supermarketuri. Fermierii au însă nevoie disperată de ajutor din partea statului. Producția agricolă va fi mai mică în toată Europa anul acesta din cauza crizei îngrășămintelor.