Lovitură de rachetă la 850 de m de Ambasada României în Kiev! Bogdan Aurescu: „Condamn ferm atacurile Rusiei”

Bogdan Aurescu – Ministrul de Externe a reacționat, luni, după ce o rachetă a lovit la 850 de m de Ambasada României în Kiev.

„Condamn ferm atacurile cu rachete ale Rusiei împotriva obiectivelor civile din centrul orașului Kiev și alte orașe din Ucraina, în încălcarea flagrantă a dreptului umanitar internațional, care a dus la pierderi de vieți omenești. Mă bucur că personalul Ambasadei României este în siguranță, chiar dacă o lovitură a lovit doar 850 m de sediu”, a transmis Bogdan Aurescu, luni.

Este alertă maximă la Kiev după ce Rusia a lansat rachete de croazieră asupra Capitalei. Nu se cunoaște numărul de victime la acest moment, însă pagubele sunt uriașe. Bombardamentul asupra Kievului vine la scurt timp după ce Putin a acuzat Ucraina de atac terorist asupra Podului din Crimeea.

Rachetele au lovit centrul capitalei care nu a mai fost bombardat din luna iunie. Alte bombardamente au fost și în Dnipro dar și Zaporojie. În ultima săptămână au murit peste 40 de civili după ce mai multe clădiri rezidențiale au fost distruse de rachetele rușilor. 

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentVitamine pentru o imunitate mai bună: Află doza zilnică recomandată
Articolul următorSchimbare bruscă a vremii: urmează 3 zile cu temperaturi sub 10 grade. Zonele lovite de frig

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.