Loteria vaccinării. Astăzi are loc prima extragere lunară – premiu de 300.000 de lei

Prima extragere lunară din cadrul Loteriei vaccinării are loc duminică, 31 octombrie. În aceeași zi are loc și cea de-a cincea extragere săptămânală.

La această extragere săptămânală participă numerele de ordine din intervalul 1.872.850 – 2.331.899 corespunzătoare participanţilor care s-au înscris, conform Regulamentului, până vineri, 29 octombrie, la orele 12:00, potrivit Loteriei Române. 
Se vor acorda 80 de premii a câte 10.000 de lei şi un premiu de 100.000 de lei.

La prima extragere lunară se va acorda un singur premiu, în valoare de 300.000 de lei. 

 

Loteria de Vaccinare se desfăşoară pe parcursul a 14 săptămâni, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021.
Pot participa toate persoanele vaccinate cu schema completă de vaccinare, care şi-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului şi care se înscriu pentru participare la extrageri în aplicaţia accesata de pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro.

Fiecare participant la Loteria de Vaccinare are 4 şanse de câştig, respectiv posibilitatea de a câştiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei şi premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei, adică premii în valoare maximă cumulată de 1.910.000 lei.

 

Extragerile sunt difuzate la TVR 1, duminica, la 20:55. Rezultatele extragerilor sunt afișate pe site-ul Loteriei Romane www.loto.ro, pe site-ul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Articolul precedentAcord istoric: a fost stabilit un impozit global pentru marile corporații – dispar paradisurile fiscale
Articolul următorAproape 7.500 de noi infectări cu SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore! Situația din fiecare județ!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.