Localităţi evacuate forţat, în Ucraina, ca urmare a ofensivei armatei ruse. Un nou atac cu drone în Odesa

Două localităţi din raionul Kupiansk vor fi evacuate forţat, ca urmare a ofensivei armatei ruse, a anunţat şeful Departamentului de apărare civilă din cadrul Administraţiei Militare din regiunea Harkov, Ivan Socol.

UPDATE 12:00 – Un mort, după prăbușirea unei drone rusești asupra unui bloc de apartamente, în Odesa 

O persoană a murit şi cel puţin alte trei au fost grav rănite vineri seara în oraşul Odesa din sudul Ucrainei, după ce o dronă rusească s-a prăbuşit asupra unui bloc de apartamente, au declarat autorităţile locale, potrivit AFP. 

Drona a fost doborâtă de forţele ucrainene, împreună cu alte patru aparate de zbor similare, distruse de asemenea peste noapte în regiunea Odesa, a precizat armata ucraineană.

„Una dintre dronele doborâte s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială din Odesa, provocând distrugeri şi un incendiu”, conform unui mesaj al Forţelor de Apărare ucrainene pentru sudul ţării, postat pe reţeaua socială Telegram.

„Deşi focul a fost stins rapid, unul dintre apartamente a fost complet distrus”, se arată în mesaj.

Proprietarul apartamentului a murit, dar „echipele de salvare au reuşit să-i scoată soţia de sub dărâmături”, iar alţi doi locuitori ai unei case din apropiere au fost duşi la spital, unii cu arsuri, au declarat forţele ucrainene.

Într-o postare pe Telegram, guvernatorul regional Oleg Kiper a confirmat că trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost descoperit la faţa locului.

O femeie în vârstă de 72 de ani a fost prinsă „sub dărâmături timp de aproape două ore” şi a suferit arsuri grave şi fracturi, a spus Kiper.

Potrivit guvernatorului, o mamă şi o fiică au fost spitalizate în „stare gravă”.

 

UPDATE 10:00 – Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a transmis sâmbătă, la doi de la declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, că Moscova „provoacă, zi de zi, fără cruţare, suferinţe greu de imaginat, pierderi de vieţi omeneşti”, ceea ce reprezintă „un atac direct la adresa principiilor Cartei ONU”.

„Marcăm astăzi, 24 februarie, 2 ani de la declanşarea de către Federaţia Rusă a războiului său de agresiune împotriva Ucrainei. Federaţia Rusă provoacă de doi ani, zi de zi, fără cruţare, suferinţe greu de imaginat, pierderi de vieţi omeneşti, zeci de mii de familii distruse, şcoli, spitale, grădiniţe distruse şi infrastructură critică şi civilă distrusă, inclusiv de la graniţa Ucrainei cu România. Ce face Rusia este un atac direct la adresa principiilor Cartei ONU şi a normelor fundamentale ale dreptului internaţional”, potrivit unui mesaj video al ministrului transmis de Ministerul Afacerilor Externe.

Două localităţi din raionul Kupiansk vor fi evacuate forţat, ca urmare a ofensivei armatei ruse, a anunţat şeful Departamentului de apărare civilă din cadrul Administraţiei Militare din regiunea Harkov, Ivan Socol.

Potrivit sursei citate, evacuarea obligatorie a populaţiei din Kindrashivka şi Kurylivka se impune ca urmare a refuzului localnicilor de a părăsi satele, în ciuda riscurilor militare iminente, scrie agerpres.ro.

„Continuă evacuarea obligatorie a populaţiei din unele localităţi din raionul Kupiansk. În plus, a fost anunţată evacuarea obligatorie a locuitorilor din Kindrashivka şi Kurylivka. (…) Populaţia care s-a evacuat din acea zonă doreşte să rămână pe teritoriul regiunii Harkov. E pământul lor natal şi nu vor să plece. Aici vorbesc de cei care au fost evacuaţi de noi. Cei care s-au evacuat singuri, o parte a rămas în regiunea Harkov, iar o altă parte a plecat”, a afirmat Socol, într-un briefing de presă.

Din raionul Kupiansk au fost evacuate, până în prezent, 4.050 de persoane, dintre care 710 copii.  

Articolul precedentMioara Roman a murit cu datorii uriașe, într-un azil de bătrâni. Cum a ajuns în această situație
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.