Liderul PNL detensionează situația: ”Magistrații nu pot să facă grevă, este ilegal”

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că, în ciuda protestelor magistraților, coaliția va merge înainte cu legea privind eliminarea pensiilor speciale și a precizat că planul este adoptarea unui pachet de legi până săptămâna viitoare.

”Magistrații nu pot să facă grevă, este ilegal. Am înțeles și am discutat la nivelul coaliției pentru a analiza această situație. Decizia luată astăzi a fost ca săptămâna viitoare miniștri să fie prezenți la lucrări pentru a soluționa aceste probleme.

Din raportarea primită de la ministrul Muncii, avem acceptul pe proiectul de lege privind impozitarea pensiilor speciale. De asemenea, vom adopta legea privind pensiile parlamentarilor și legea privind cumulul pensie-salariu.

Este nevoie ca fiecare ministru de linie să discute cu cei din sistem pentru a putea să adoptăm aceste legi. Este necesar să îndeplinim aceste obiective pentru a ne încadra în jaloanele din PNRR.

Am discutat domnul prim ministru Marcel Ciolacu, am discutat cu guvnernatorul BNR și este foarte clar că pentru a menține acest trend pozitiv trebuie să luăm aceste măsuri. ”, a spus Nicolae Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentAstăzi începe Întorsura Fest – a treia ediție promite muzică bună și distracție cât cuprinde! Tradiția Doomstriker cunoaște un nou capitol – Foto & Video
Articolul următorKlaus Iohannis, la întrevederea cu ambasadorii UE: Aderarea la Schengen rămâne obiectiv prioritar al României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.