În fiecare zi, la Realitatea vă prezentăm adevărul, așa cum este el. Necoafat, fără machiaj și fără menajamente față de cei aflați la cârma țării sau în opoziție. De ani de zile ne punem aceeași întrebare: cum salvăm România? Cum o putem aduce pe drumul corect în istorie? Dar cum să facem acest lucru dacă nu ne cunoaștem istoria? Cum știm unde trebuie să ajungem, dacă uită sau, mai grav, daca nu știm cine am fost. Generațiile care vin în urma noastră nu își cunosc trecutul și asta din multe motive. Principalul este însă acela că orele de istorie din școli au fost reduse. Cum putem să mai dezvoltăm copiilor noștri conștiința națională, dacă îi privăm de lecțiile despre trecut? Despre momentele de aur, dar și despre cele mai negre ceasuri, care ne-au clădit ca popor milenar, în cei peste 2000 de ani de existență?
În acest moment, România este singurul stat membru al Uniunii Europene, în care, conform statisticilor, elevii învață în medie o oră de Istorie pe săptămână, atât la gimnaziu și liceu. De partea cealaltă, în celelalte state membre ale blocului comunitar și nu numai, sunt prevăzute între două-trei și chiar patru ore la Istorie (Germania, Ungaria, Marea Britanie).
Investiția în educație, deși insuficientă, a fost în anul 2022 aproape dublă, în raport cu anul 2016 (41 miliarde lei față de 21,7 miliarde lei), cu două miliarde de lei mai mult ca anul trecut. Articolul 8 din Legea Educației Naționale, cel care prevede din 2011 obligația acordării unui procent de 6% din PIB pentru Educație nu este aplicat nici în ziua de astăzi. Iar efectele pe termen mediu și lung sunt dezastruoase, dar pot fi catastrofale. Dacă nu înțelegem că trebuie să investim în cei care vin în urma noastră, riscăm să ne pierdem țara.
„Parale sunt, dar nu e cap”, vorba marelui Constantin Tănase. În ultimii 33 de ani bugetul țării a fost sifonat în măsuri aparent populiste, în investiții neterminate sau care se dărâmă peste noi, ori în buzunarele băieților deștepți.
Învățământul din România a fost Cenușăreasa tuturor guvernelor care au condus această țară. Conform Constituție, dreptul la educație este gratuit. Dar numai gratuit nu se face în țara asta. Rechizitele costă aproape dublu față de anul trecut iar mulți părinți abia au bani ca să își trimită copiii la școală. Sunt multe anomalii în acest sistem care ar trebui să fie prioritate națională.
Vă dau un exemplu concret: unul dintre colegii mei mi-a povestit că fiica lui a trecut la gimnaziu și învață din acest an, în altă clasă, în aceeași școală. Părinții au achiziționat de-a lungul celor patru ani de ciclu primar bănci noi- pentru că a venit pandemia și s-a decis ca fiecare să stea singur în bancă, dulapuri în care cei mici să își pună lucrurile, aer condiționat, jaluzele, ba chiar proiector și multe, multe alte mărunțișuri. Ei bine, în clasa nouă nu au găsit nimic din toate acestea. Părinții au fost nevoiți să mute băncile, dar nu au găsit scaune pentru toți copiii. Așa că au cumpărat altele noi, iar pe lângă scaune, din nou, alte mărunțișuri. Și nu este o situație singulară. În multe instituții de învățământ, multe cu toaletă în fundul curții, părinții sunt cei care investesc în educație, asta pentru că fondurile alocate școlilor nu ajung. De-a lungul celor trei decenii de la Revoluție încoace, la cârma acestui domeniu vital s-au perindat 23 de miniștri. Unii au deținut funcția chiar și de 3 ori. Iar haosul din sistem a fost perpetuat de la an la an, asta pentru că fiecare ministru a venit cu planurile sale și nu a continuat proiectele predecesorului. An de an se schimbă programa, an de an apar reguli noi iar elevii, dascălii și părinții sunt debusolați complet. Trebuie să facem din Educație proiect prioritar și cred că ar trebui ca, indiferent de cine vine la guvernare, un ministru să dețină un mandat de minim patru ani.
Asta pentru că problemele sunt multe și nu pot fi remediate pe termen scurt. Un început bun ar putea fi chiar cu invitatul meu din această seară, Sorin Cîmpeanu. Pe care chiar îl rog să pornească o campanie serioasă prin care bullying-ul să fie eradicat din școli. Aproape zilnic vedem imagini cu violențe în instituțiile de învățământ, iar scandalurile sunt filmate chiar de elevi cu telefoanele. Cine e de vină? Cred că lipsa personalului joacă un rol crucial și este nevoie de mai mulți psihologi în școli sau chiar implementarea unor sisteme de supraveghere video. Așa cum spune și părintele Constantin Necula: „în educația copiilor nu încap fițele și mofturile. În educația copiilor nu încape decât dorința de a-l ști pe copil în siguranță, de a ști pe copil cu toate atribuțiile lui umane, și nu în ultimul rând de a-l ști asigurat în ceea ce privește cultura necesară creșterii copiilor ce se vor naște din el.”. Violențele fizice, abuzurile verbale sunt motivele pentru care mulți copii renunță să mai vină la clasă. Pierdem astfel viitori doctori, ingineri, experți în orice domeniu, oameni care pot salva această țară. Un alt aspect este cel al transportului. Elevii din mediul rural care nu aveau posibilitatea să fie școlarizați în localitatea de domiciliu nu vor mai primi cei 200 de lei lunar care fuseseră acordați printr-un ordin de ministru, în decembrie anul trecut. Acești bani erau vitali pentru ca mulți dintre ei să își poată continua studiile.
Domnul ministru Sorin Cîmpeanu este unul din miniștrii in care am cea mai mare încredere pentru ca promite foarte mult. Sper că profesorii vor fi mai bine plătiți, mai bine pregătiți, mai motivați ca școlile vor intra toate in proces de renovare, modernizare, sa putem oferi fiecărui elev, copil condiții minime, decente și de igiena sanitara! Am crezut in cărți noi, burse, ajutoare pentru copiii care sunt înzestrați natural cu multe abilitați sa continue școala, masa calda in scoli, sancțiuni serioase pentru profesorii care instiga la batjocora, fiecare școala are nevoie de medic psiholog și paza. Am crezut in actualul ministru și încă mai sper ca poate ridica nivelul învățământului din România și că vom duce țara acolo unde ii este locul: printre elitele lumii. Turismul Educațional poate aduce foarte foarte mulți bani țării noastre. Dar pana la ai scoli pe altii sa reușim sa ii școlim pe ai noștri cu implicare maxima și responsabilitate ca ceea ce vor moșteni de la noi sa ducă mai departe. Câți copiii înscriși la școala sunt in prag de excluziune socială? Exista o evidenta clară? Un plan de țara cum ii putem menține pe acești copii in scoli sa nu ii lăsam sa abandoneze ca nu au haine rechizite încălțăminte și hrana! Cornul și laptele este un program eșuat care a creat boli in rândul copiilor și furăciuni in rândul șmecherilor.
Dincolo de sloganuri și de promisiuni, îi invit pe toți politicienii acestei țări să răspundă serios la întrebarea care poate creiona viitorul acestei națiuni: ne dorim cu adevărat o Românie educată? O Românie stabilă, în care inechitățile să dispară? O țară în care noi să ne respectăm, pentru ca și cei din jurul nostru să ne respecte? Mai vrem o țară? Ne mai pasă de această națiune? Iar dacă răspunsurile sunt pozitive, vă invit, pe cei care vreți să salvați viitorul, să vă așezați la masa dialogului. Să veniți cu un proiect serios, de la care să nu vă abateți, fie că sunteți la putere sau nu, prin care să direcționați fonduri serioase și toate eforturile prin care sistemul de învățământ să fi redresat. Investiția aceasta nu va da roade peste noapte, dar în timp, rezultatele vor fi de neprețuit. Educația este cea mai puternică armă care poate schimba lumea, iar schimbarea în bine poate veni chiar de aici, din România. Încă am încredere și așteptări pe măsură că domnul ministru Cîmpeanu va reuși fie cel care schimbă sistemul, sa producă performanța și sa facă din România eșuată într-adevăr o Românie educată!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
Așteptăm mesajele și poveștile dumneavoastră la adresa de email [email protected].
