Azi marcăm un moment de tristă amintire pentru întreaga omenire. În urmă cu exact 80 de ani, pe 12 mai 1942, a avut loc prima gazare în masa datata cu exactitate, în urma căreia au fost uciși 1.500 de evrei polonezi. Se întâmpla în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau. De-a lungul celui de-al doilea război mondial și-au pierdut viața peste 70 de milioane de oameni, dintre care șase milioane au fost executați pentru simplul fapt că erau evrei. La sfârșitul conflagrației s-a spus NEVER AGAIN: adică „niciodată din nou”! La opt decenii diferență, un alt dictator a decis să scoată din această afirmație termenul „niciodată” și iată că tragedii cumplite se întâmplă… din nou.
Ucraina este câmpul de bătălie dintre bine și rău, dintre vest și est, dintre libertate și dictatură. Iar prețul victoriei îl reprezintă însăși viața. Viața ucrainenilor, a românilor, a europenilor și chiar a întregii omeniri. Vrem sau nu, lumea pe care o știam nu va mai fi niciodată la fel. Chiar dacă războiul din Ucraina se încheie acum, parametrii pe care se vor reașeza lucrurile vor fi total schimbate. Și chiar dacă Putin nu va câștiga, acest măcel al nevinovaților va rămâne amprentat multă vreme în memoria colectivă. Teroarea dezlănțuită de noua armată roșie nu va fi iertată, iar Putin nici atât. Genocidul, violurile, uciderea civililor l-au plasat deja în galeria dictatorilor sângeroși și fără milă. Suferința provocată de nebunia și orgoliul lui Putin nu vor fi șterse prea curând.
Astăzi mai comemorăm un moment important: pe 12 mai 1945, armata română își încheia participarea la operațiunile din cel de-al Doilea Război Mondial. Eforturile de pe front au continuat până în mai 1945 pe teritoriul Austriei, până în apropierea Vienei. Astfel, înfrângerea regimului nazist, prin moartea lui Hitler, dar și prin declararea victoriei la 9 Mai 1945, au găsit trupele noastre în prima linie de luptă, alături de forțele aliate. În ianuarie 1945, într-un discurs susținut în Camera Comunelor, unul dintre deputații laburiștii britanici cerea: ‘‘De vreme ce România este a patra țară cu efective pe frontul împotriva Germaniei, ar fi cazul de a propune să i se acorde statut de cobeligerantă”. Cu toate acestea, țării noastre i-au fost impuse condiții foarte grele, atât politice, cât şi economice, prin Convenţia de la Moscova, din septembrie 1944, cât şi prin prevederi ale Tratatului de pace semnat în 10 februarie 1947. Preţul plătit de România până la finele războiului a fost unul copleșitor: 1.100.000 militari şi civili au avut de suferit cumplit. Dintre ei, 315.000 au fost ucişi în timpul luptelor sau în lagărele de concentrare naziste, 340.000 răniţi, 370.000 au fost dați dispăruţi şi 100.000 deportaţi. Nu sunt simple statistici. Sunt vieți distruse pentru totdeauna din cauza deciziilor luate de un dictator nebun care visa la un nou Imperiu German.
Și, pentru că tot vorbim despre destine frânte, azi s-a dat sentința finală în dosarul Colectiv. Nu am să comentez prea mult despre hotărârea magistraților. Sunt furioasă și revoltată pentru că 65 de tineri nu mai sunt printre noi, iar alți 165 au rămas cu răni fizice și sufletești ce nu pot fi vindecate niciodată. Și, dacă eu simt asta, mi-e teamă să mă gândesc la părinții lor. Ce emoții îi încearcă după această suferință cumplită? S-a făcut dreptate prin aceste condamnări? Eu mă îndoiesc profund. Nimeni nu-i va aduce la viață pe cei care au murit. Se va face dreptate abia când autoritățile vor înțelege că trebuie să lucreze numai în interesul românilor. Altfel nu ne mai facem bine ca țară. Am învățat ceva după această tragedie fără margini? E retorică întrebarea mea. Câte spitale nu au luat foc din 2015 și până acum? Astfel de nenorociri se repetă la nesfârșit. Și se întâmplă pentru că cei aflați la butoanele puterii nu se ghidează după deviza „nimic pentru noi, totul pentru țară”. Revin obsesiv la această afirmație a regelui Carol I; ea trebuie să fie ghid pentru toți politicienii și demnitarii acestei națiuni.
Aflați, de când lumea, în funcții de putere, unii s-au îndepărtat atât de tare de popor încât au ajuns să ne dea sfaturi cum să mai strângem cureaua, când tot ei ne-au adus în această sărăcie cumplită. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a recunoscut că situația economică este gravă, dar a făcut o glumă nereușită și ne-a recomandat să bem un ceai de tei, pentru că nu ne ajută isteria. Aflat de trei decenii in fruntea BNR cu un salariu de 17.000 de euro pe lună, bani pe care abia dacă îi încasează adunat 60 de români de rând în aceeași perioadă, Isărescu ne pune și el la dietă. Păi, domnule Isărescu, cea mai ieftină cutie de ceai de tei costă cam 6 lei. Mai mult decât un voucher al sărăciei. Acela e 4 lei și mulți români îl așteaptă ca pe aer, asta pentru că nu au cu ce își mai pot cumpăra mâncare. Dar ce ne mai miră această afirmație a guvernatorului BNR, când statisticile arată că tot statul e cel care profită de sărăcia noastră. Facturile uriașe la energie și inflația înseamnă bani mai mulți la buget. Dar unde se duc acești bani, domnilor politicieni? În investiții nicidecum. Unde sunt măsurile concrete care să regleze erorile celor de dinaintea voastră, stimați guvernanți? Sărăcim pe zi ce trece și nu mai sunt parale, pentru noi, cei mulți și de rând. Pentru voi se mai găsește ceva în visterie. Spre exemplu, în timp ce facturile la energie au explodat, iar mulți români nu au avut cu ce să le plătească, Nuclearelectrica- operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primul trimestru din acest an un profit de 819 milioane de lei. Adică de aproape patru ori mai mare decât în aceeași perioadă din 2021. Acționarii și șefii acestei companii își permit șampanie, nu ceai de tei, cum li se recomandă românilor de rând.
Și pentru că tot vorbim despre aroganțe, nu am cum să trec peste declarațiile lui Kelemen Hunor. În plin scandal provocat de intonarea imnului secuiesc și de afirmațiile expansioniste ale premierului ungar, șeful UDMR ne explică faptul că România trebuie să își schimbe Constituția. Hunor și-ar dori ca țara noastră să devină o Republică Parlamentară, cu un președinte ales de legislativ. Liderul UDMR consideră însă că războiul din Ucraina și criza economică încetinesc „ambițiile mai mari”. Ambițiile mai mari ale cui, domnule Hunor? Întreb și eu, că nu prea înțeleg la ce vă referiți. Pricep însă că românii nu își mai pot vota șeful statului, dacă această modificare va fi adoptată. Vă rugăm să dați dovadă de mai mult respect față de acest popor care v-a oferit numeroase drepturi și a dat dovadă de toleranță față de dumneavoastră și de electoratul pe care îl reprezentați. Nu este cazul să escaladăm conflictul și să provocăm tensiuni între români, indiferent din ce etnie fac parte. Până acum am trăit cu toții în bune relații și asta ne dorim în continuare: pace.
Text semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir
