Astăzi se împlinesc 23 de ani de când privim cum Vladimir Putin destabilizează întreaga lume. Pe 16 august 1999, fostul ofițer KGB a fost numit premier al Federației Ruse, de către Boris Elțîn. Șase luni mai târziu, Putin avea să ajungă președintele țării, iar de atunci conduce cu mână fermă, spre dezastru, poporul rus și întreaga Europă. Dacă acum 23 de ani lumea privea cu mare încredere către Putin și Kremlin, astăzi liderul de la Moscova a demonstrat tuturor adevăratul lui plan.
Mania puterii absolute l-a determinat pe Vladimir Vladimirovici să dezlănțuie cavalerii morții peste Ucraina. Întreaga lume, dar mai cu seamă Europa, suferă din cauza acestui maniac ce visează la refacerea URSS. Este clar că războiul trebuie oprit cât mai repede. Altfel moartea, foametea și sărăcia extremă își vor întinde tentaculele în fiecare colț al globului. Iar România este în prima linie, pe flancul estic al NATO, în fața urgiei pornite de Moscova. Ne confruntăm oricum cu prea multe probleme pentru care decidenții nu se grăbesc să ia măsuri. Dar vreau, în acest început de emisiune, să vă amintesc și de una dintre cele mai mari tragedii din sistemul sanitar românesc.
Pe 16 august 2010, întreaga țară privea înmărmurită drama de la Maternitatea Giulești. Din cauza unei instalații improvizate, flăcările au mistuit secția de terapie intensivă. Șase bebeluși au murit, iar alți cinci s-au ales cu răni grave. Pentru drama și durerea fără margini a părinților de îngeri, a fost găsit un singur vinovat. O asistentă, care a avut ghinionul să lipsească patru minute din salon. Ne-am făcut bine după această nenorocire?
Nu, dragilor! Nu am schimbat nimic. Spitalele tot dărăpănate ne sunt, iar pacienții sunt umiliți și urlă de durere în saloane pentru că nu au medicamente. Podurile cad cu tot cu mașini, șoselele sunt capcane ale morții iar aleșii patriei promit că vor schimba lucrurile, în timp ce noi suntem tot mai săraci și mai aproape de faliment. Aflăm că și banii de la pensiile private, adică aceia pe care suntem obligați să îi plătim lunar din salarii, fie că vrem sau nu, către diferite fonduri, au dispărut.
Cum s-a ajuns aici? Ei bine, ei nu s-au evaporat din cauza inflației, a pandemiei, ori a războiului. Autoritățile statului au lăsat necontrolată debandada din sistem și nu au verificat la sânge activitatea administratorilor. Mulți dintre ai au căpușat aceste fonduri. Și-au dat salarii de nababi, prime grase, și-au angajat rude și cunoscuți pe bani grei iar gaura este de neînchipuit.
12 miliarde de lei au dispărut din conturile noastre, ale celor care contribuim la pilonul doi, în speranța că la vârsta senectuții vom avea un trai liniștit și că nu vom sta cu mâna întinsă, așteptând ajutor de la copii și nepoți, de la stat, ori de la casele de împrumut.
Ministrul Muncii e cel care a făcut acest anunț care ne lovește mai ceva decât bombele lansate de Putin peste Ucraina. Culmea e că tot 12 miliarde de lei lipsesc în acest moment și de la pilonul întâi, iar acești bani sunt exact suma pe care o scoate statul pentru a acoperi pensiile bunicilor de lux ai țării. Cert este că toate aceste sume vor fi acoperite tot de stat, care va lua banii fix de la noi, adică aceia care contribuim, în bună credință, la bugetul țării. Până ce nu va fi oprit robinetul risipei naționale, să nu ne mirăm că săracii devin și mai săraci, iar bogații își umflă conturile cu banii care ni se cuvin.
Și să nu ne mire, dragii mei că. în noianul atâtor nevoi și lipsuri, începem să ne pierdem cumpătul. Depresia este boala secolului 21. Conform unor date publicate după ce am depășit vârful pandemiei, la nivel mondial se estimau aproape 350 de milioane de oameni care suferă de acest sindrom. Asta, înainte de startul războiului din Ucraina. Grav este că 2% dintre copiii până în 12 ani sunt depresivi, iar sinuciderea reprezintă a doua cauză a deceselor în rândul tinerilor până în 29 de ani. La nivel mondial, 800 de mii de oameni mor din această cauză. Experții calculau că, în 2020, peste 1200 de români din 100 de mii sufereau de tulburări mintale.
Dragilor, nu este de glumă cu depresia, trebuie să fim atenți la cei din jurul nostru, dar și la noi. Cauzele acestei boli sunt multiple, trebuie să învățam să le identificăm și să acționăm pentru a-i ajuta pe cei dragi. În această seară dezbatem subiectul alături unul dintre cei mai buni psihoterapeuți ai țării, dar și de artista Nadine, care ne va povesti experiența ei, dar și bătălia pe care a purtat-o cu depresia.
Mai mult, mă bucur să vă prezint o lecție de viață, de curaj, de demnitate: Alexandru, bărbatul fără picioare, care își pierde și mâinile, își construiește singur o casă și are nevoie doar de materiale. Nimic nu e imposibil pentru el și o să aflăm cum își găsește puterea, ce îl ajută să meargă înainte și cum poate fi ajutat de românii cu suflet mare, care au fost mereu alături de oamenii în nevoie, a căror poveste a fost prezentată de postul nostru.
Am spus-o mereu și o repet și azi: credința în Dumnezeu, faptele bune și munca serioasă sunt cele care ne feresc de întuneric. Speranță există în fiecare situație. Nu trebuie să disperăm, ci să luptăm până la capăt, indiferent de ce ne scoate în cale viața. Așadar, să fim mai buni pentru a alunga răul. Să lăsam dragostea să ne îmbrățișeze, să privim cu ochii iertării la greșelile celor din jur, dar să nu renunțăm la a cere ce ni se cuvine de la aleșii patriei: demnitate, stabilitate și măsuri în interesul poporului. Încerc din respect pentru dumneavoastră, telespectatorii mei fideli, sa îmi îmbunătățesc zilnic acest editorial care am văzut că vă place, cu lucruri pozitive care să vă fie vânt in pânzele velierului ce va poarta pe înaltele și învolburatele valuri ale marii de probleme cu care ne confruntăm azi!
Așa că vă spun cât se poate de clar: meritați mai mult, meritați o viața mai buna, meritați sa fiți respectați și apreciați in familie, la locul de munca și in societate! Meritați pentru ca sunteți unici și nimeni nu va poate lua locul, meritați pentru ca în momentul în care scăpați de frici veți munci mai mult sa va depășiți limitele și medaliații noștri de aur ne-au dovedit tuturor ca dacă ai ambiție voința si ești dispus sa muncești mult atunci cu siguranța reușești. Și certurile sa le privim cu ochi buni, sa nu ne ia valul ca sa ne pierdem de geaba.
Toți oamenii se cearta, fiecare în modul lui, evident, unii o fac inteligent, alții mai puțin; unii se cearta constructiv, alții dinadins distructiv, unii cu voce tare, alții țipă efectiv de sparg geamurile, alții mai timid- șoptind sau cei mai introvertiți, in gând! In spatele oricăror discuții aprinse se afla o nevoie de conectare, sa auzim si sa vedem nevoia! Putem transforma certurile in oportunități noi, in parteneriate noi, dacă reusim sa depășim momentul de dușmănie si ajungem la cel de prietenie, înțelegere, acceptare.
Sunt momente de uitare, momente de neîncredere sau dezamăgire când te apuca dorul de cei pe care ii visezi dar nu contează cine te-a iubit, contează cine te iubește cine îți este alături si cine știe sa te respecte. Știi ca in mare parte, noi romanii suntem buni, suntem demni doar ca ne-am resemnat cu ușurință de multe ori in fata incompetenților, in fata celor împinși in fata pe cu totul alte criterii decât cele de performanța, analfabeți funcționali, rai sau foarte rai, dispuși sa ia totul pentru ei si sa lase fix nimic celorlalți sau mai rău sa lase datorii greu de plătit si in 10 generații!
Vă voi prezenta și în această seară un alt exemplu de ce se întâmpla când o țara corupta refuza să se schimbe, in timp ce romanii sunt captivi in sărăcie in firmele statului cei mai speciali dintre romani sunt angajați pe mii sau zeci de mii de euro la firmele de stat. Nuclearelectrica are numai familii in conducere, neamuri de la cel mai înalt nivel, pana la cel mai mic! Soții, amante, nepoate, fiice, fii, cumetri, gineri si as putea continua dar va iubesc si nu vreau sa va mai rănesc cu aceste adevăruri dure, nedreptăți cauzate de caracatița putrezita a statului paralel care, cu mare dibăcie, duce aceasta minunata țara spre distrugere.
Din aceasta cauza ne pleacă romanii din țara, ca nu mai au timp sa aștepte sa se schimbe ceva in bine in țara lor, cât fiecare roman calificat sa si fie angajat pe criterii de competentă si pe salarii frumoase la stat. Statul roman iată nu este solidar, ci solitar! Zilnic si prea repede ne rărim noi românii. Mă întreba invitatul meu de luni seară, maestrul Mircea Diaconu, cine sa se mai unească in aceasta țara? In principii? In valori? In credința? Ce plan de țara avem? Ce vrem de la noi? De la țara noastră? Din acest punct in care ne aflam știm dacă vrem sa continuam înainte, in dreapta in stânga? Vrem un viitor, o familie? Cu respect pentru mama, pentru tata, pentru bunicii care ne-au crescut, pentru pruncii pe care ii aducem pe lume? Sau o lume a libertăților in care nu mai exista nici familie, nici proprietate, nici Dumnezeu? Ci doar o carte, o carte goala, cu foi întunecate pe care cuvintele se vor scurge si se va pune cruce.
Apropos de cruce, am auzit o povață! Un om nemulțumit de crucea pe care Dumnezeu i-a dat-o să o care în spate a ales să își taie crucea ca să îi fie drumul mai ușor, să o poată căra fără prea mare efort. A ajuns acest om pe marginea unei râpe peste care el nu avea cum să treacă, în schimb toți cei care veneau nu se opreau unde s-a oprit el pentru ca ei aveau crucea lor intacta așa cum le-a dat-o bunul Dumnezeu si și-au făcut din ea pod pentru a traversa ca să se salveze! Omul cu crucea tăiată fiind mai mică nu a mai putut sa treacă! Pilda: fiecare dintre noi ne naștem cu o cruce! Așa cum este ea este a noastră, cu sfințenie sa o ducem in spate pana la sfârșit.
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir
