Legile Puterii: Gaură uriașă la sistemul de pensii de 12 miliarde de lei! Este egală cu suma cheltuită pentru „speciali”

Copleșiți de sărăcie și galopul prețurilor care ne afundă tot mai mult în nevoi și datorii, am ajuns să nu mai putem vedea imaginea de ansamblu. Am fost reduși la statutul de indivizi mici, preocupați doar să supraviețuim încă o zi pe acest pământ. Dacă nu reușim să ne trezim din această amorțeală, în curând nu vom mai avea nici pământ. La propriu. În timp ce liderii bravi ai nației dorm în bocanci, Budapesta își continuă cu succes planul de a ne rupe țara în bucăți. Felicitări serviciilor noastre secrete, căci totul se întâmplă de zeci de ani, sub ochii lor. Oare nu putem vorbi aici despre trădare la cel mai înalt nivel? Politica asta de a ne face că nu vedem ce se întâmplă, ca să nu escaladam lucrurile, este una periculoasă. Steagul nostru românesc este călcat în picioare la propriu în ceea ce unii numesc Ținut Secuiesc. Vă informez că nicio regiune oficială din țara noastră nu poartă numele ăsta. Sunt doar județele Covasna, Harghita și Mureș! Teritorii ce aparțin României, stat independent, suveran și indivizibil.

Degeaba încearcă unii adepții ai teoriei Roesleriene să ne arate că poporul nostru a sosit aici în urma triburilor ce au format Ungaria. Dovezile istorice sunt incontestabile. Suntem aici de mii de ani, iar dacă vrem să rămânem, trebuie să poftim musafirii pe care i-am primit cu gânduri bune și brațele deschise să se comporte civilizat. Ba chiar i-am pus, așa cum ne este obiceiul, la masă. Și ani de zile i-am îndestulat cu porții grase din bucatele puterii. Iar acum, liderii mișcării separatiste de la vârful țării, în colaborare și sub directa avizare și finanțare a Budapestei, încearcă să revendice cultural, sportiv și chiar cu forța, pământurile noastre, care ne aparțin de drept.

Aflăm astăzi că acuzații grave vin din județul Alba. Un bărbat din localitatea Șibot a dezvăluit că o fundaţie cu sediul în Ungaria i-a luat o bucată din terenul pe care este proprietar cu acte în regulă. Românul s-a trezit la poartă cu mai mulți reprezentanți ai partidului maghiar aflat în guvernarea țării noastre, care l-au înștiințat că au cumpărat terenul pe care se află trei monumente istorice. Acum, cazul a ajuns și în atenția procurorilor. Sper din tot sufletul să se facă dreptate în acest caz.

Când am ajuns cerșetori la noi în țară? Cum ieșim din starea asta de patriotism aflat în stare de vegetație. Dragii mei, nu îndemn la revolte și la rebeliune. Nu trebuie să vărsăm sânge. Ne-a ajuns! Spun doar să ne deșteptăm și să luăm măsuri, altfel ne vom trezi că nu vom mai avea țară. Că nu vom mai avea ce moștenire să lăsăm în urma noastră, copiilor și nepoților. Și asta nu din cauza ungurilor de bună-credință, cu care trăim în pace de atâta vreme, ci a liderilor maghiari din țara noastră, care pun în aplicare agenda dictatorului Orban. Micul Putin de la Vest a încercat aceleași tactici și cu alte state vecine însă a fost imediat pus la colț.

Pe lângă aceste ingerințe străine, noi suntem furați din toate părțile. Adesea chiar de ai noștri. Cei aflați în fruntea țării trebuie să fie în slujba poporului, și nu invers. Nu vreau să generalizez, asta pentru că sunt destui politicieni care iubesc această țară. Sunt mulți primari care sunt administratori în interesul cetățenilor înainte de toate. Însă trăim vremuri extrem de complicate, iar fiecare leuț public sifonat în altă parte, spre folosul personal al unora care au frâiele în mâini, ne împing și mai mult în colaps. Asta pentru că țara se prăbușește, la propriu, peste noi!

Aflăm chiar de la ministrul Muncii că lipsesc 12 miliarde de lei de la bugetul de pensii. Statul trebuie să vireze acești bani pentru ca seniorii să își poată primi pensiile până la finalul anului. Culmea e că acest deficit este exact cât ne costă și plata pensiilor speciale. Ați promis, unul mai vocal ca altul, ca veți da de pământ cu pensiile speciale. Așa, și? Ați convins oamenii să vă voteze ca să vă apucați de treabă și v-ați apucat! Bine! 12 miliarde de lei ne costă pensiile voastre speciale! Și vă place asta, vă doriți să rămâneți speciali și restul să se bucure pentru o mărire de 10 bani.

Inechitățile din sistemul de pensii cresc indiferent de numele ministrului Muncii. Niciunul, nici măcar Budai cel care se arată empatic și promitea ca nu va lasă bătrânii României în sărăcie, nu a mișcat nimic, nu vrea ori nu poate să repare această inechitate? Toti pensionarii sunt egali în drepturi! Nu-i auziți pentru că sunt prea mici? Vă temeți doar de cei speciali și nu doriți să ii deranjați, așa ca-i ajutați să aibă pensii mai mari sau măcar constante, ca să se bucure de privilegii nefondate. Ce ministru competent poate veni să lupte pentru drepturile bunicilor, ca sa repare inechitățile și pensiile să fie unele de nimic? Ne mai facem bine? Sau asta ne este soarta? V-ați convins cum vă e mai bine? Pe cine veți pune ștampila știți? A nu ieși la vot nu este o variantă. Cântăriți, gândiți și acționați în consecință. Până vor reacționa politicienii trebuie să acționați voi.

Avem astăzi 3 partide la guvernare – UDMR care are miniștri sub jurământ ungar nu românesc, sau credeți că poți jura pe ambele? Dubla cetățenie este un drept al oricărui om, dar când vine vorba de înalți demnitari, chipurile români, le treceți dubla cetățenie la secret! De ce secretizați? Nu aveați nevoie de unguri în coaliție. Până nu ne vor lua o parte din țară nu îi scoateți de la guvernare, că nu aveți demnitate! Tupeul lor e mai presus decât jurământul vostru pe Biblie că-i apărați pe români! Ce se întâmplă astăzi e doar vârful icebergului, să vă văd în primăvară ce explicații veți mai găsi. Asta cu majoritatea nu mai ține, cu neînțelegerile la fel, dacă maturitatea politică nu poate fi dobândită să fie măcar puțin scandal, ca să păcălim poporul cu televizorul, ca noi vrem, dar nu putem, că avem păreri diferite. De fapt, aveți multe în comun. Trageți maxim pentru voi și când veți pleca veți lua munți de bani după voi, fără să vă intereseze dimensiunea dezastrului creat de voi!

Încerc sa va aduc și vesti bune, să avem subiecte pozitive, dar când se jură că nu fură și îi prinzi că mint, ce să facem? Să inversăm acum adevărul cu minciuna? Să predam armele și să spunem că asta e, atât se poate? Nu! Să nu ne limităm, vom reuși dacă vom fi uniți! Să luptam pentru adevăr și dreptate. Nu este departe ziua în care totul se va reseta în bine! Am încredere în potentialul românilor, a unor politicieni tineri, că își vor da mâna și vor duce țara pe drumul prosperității!

M-au întrebat telespectatorii de visurile mele, eu vă spun să luptați pentru ale voastre. Dar eu ce visuri am? Visez cu ochii deschiși la o lume de oameni buni, iubitori, o lume fără arme, fără violență, fără ură, o lume în care bătrânii sunt respectați și puși la masa deciziilor, ca mari sfătuitori, și o lume in care fiecare copil este hrănit, îmbrăcat, educat și lăsat să se bucurie de copilărie. Ăsta este visul meu pentru care voi lupta! În felul meu, punându-va vouă, tuturor celor care aveți ceva de zis, aceasta platformă media la dispoziție ca sa reușiți să vă uniți forțele în toate domeniile.

Peste tot e nevoie de schimbare, iar aceasta nu o poți face de unul singur. Oamenii răi, de calitate slabă, se unesc rapid pentru că nu vor sa piardă controlul! Oamenii buni, intelectuali, profesioniști sunt izolați tocmai de teamă să nu se unească! Se vor uni! Veți vedea. Toate se vor așeza dacă există voința. Atât doar ca anii pierduți rămân pierduți! Nu îi mai putem recupera! Măcar celor ce vin după noi să le lăsam o țară la cheie, nu în zeci de mii de cioburi! Dar apropo de cei ce vor veni după noi: nu fugiți de copiii voștri, nu îi neglijați, nu le ocupați timpul cu tot felul de gadgeturi, jocuri ăi programe, cât să va lase în pace! Cu cât fugiți de ei, cu atât și ei vor fugi de voi și e greșit! Copilul are nevoie de atenție permanentă, de iubire de timp de calitate. De respect, responsabilitate și va crește împlinit, hotărât să lupte pentru visul lui și își va găsi drumul foarte ușor în viața! Alfel, singurătatea este garantată! Iar singurătatea e haina mult prea grea pentru cei ce au această binecuvântare de a deveni părinți!

Bucurați-vă si prețuiți ce aveți acum! Mâine puteți pierde totul, cât clipiți. Să nu aud că este greu! Am 5 copii și ma gândesc că alte familii au câte 8-10 și nu se plâng! Nici noi nu avem voie să ne plângem, ci să ne bucurăm că avem mai multe motive să muncim, să speram și să luptam! Aveți mai multa încredere în voi și în ei. Și recunostintă! Gânduri pozitive, dragii mei! Să va amintiți ce v-am zis de fiecare dată când vă încearcă frica, stresul sau alte gânduri negative! Ce e negativ e nociv și se va reflecta mai târziu în sănătate. Gândurile pozitive vindecă, ajută enorm. Munciți serios pentru mai bine și veți vedea că ajungeți exact unde v-ați gândit! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET – Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o cunoască
Articolul următorAdrian Vasilescu: „Criza din energie a dus la explozia inflației. Liberalizarea pieței de energie a fost greșit făcută”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.