„Legile puterii”. Florin Cîțu: PENSIILE vor CREȘTE în acest an. După șase luni vom ști cu cât se vor majora

 

Ministrul Finantelor, Florin Cîțu, a anunțat că pensiile vor crește în toamnă, în exclusivitate, la „Legile puterii”, de la Realitatea PLUS. Ministrul a atras atenția că maririle trebuie să țină cont de riscurile pe care le produce legea pensiilor adoptată de fosta guvernare PSD. Procentul majorării pensiilor nu a fost anunțat acum, acesta va fi știut la sfârșitul lunii iunie, a mai explicat ministrul.

 

„Deja am platit salarii marite in sectorul bugetar de la inceputul anului, dar una era la inceputul anului cand am facut bugetul, cu deficit de 3,7% din PIB, și acum, in mijlocul crizei, cu un deficit de 6,7% din PIB. 

Pensiile vor creste de la 1 septembrie, DAR discutam mai multe scenarii. Și fiecare va fi prezentat de Ministerul Finantelor catre premier si Guvern cu riscurile aferente”, a declarat Florin Cîțu, la „Legile puterii”.

Ministrul liberal de Finanțe nu a precizat cu cât vor crește pensiile din toamnă, dând vina pe măsurile populiste ale guvernărilor PSD din ultimii ani, respectiv pe legea nesustenabilă a pensiilor adoptată anul trecut.

„Aceste riscuri (ale majorării pensiilor – n.red.) trebuie stiute de toata lumea. Ele  au fost prezentate in toate analizele facute de agentiile de rating, de Consiliul Fiscal, de Banca Națională, de Comisia Europeană.

Peste tot suntem penalizați prin faptul că această lege, asa cum este construita legea pensiilor, fara sursa de finantare, cu aceasta presiune pe buget pe termen scurt si pe anul viitor, este nesustenabila. Este o masura care creeaza probleme de sustenabilitate României în următorii ani”, a mai avertizat Cîțu.

„Eu sunt un ministru responsabil și precaut, voi prezenta scenariile pe care cred ca noi le putem finanta cu situatia in care ne aflam astazi, in cea mai mare criza economica din ultima suta de ani. 

Vom putea face o crestere de pensii dar vom vedea care este aceea, in functie de aceste scenarii. Acest lucru se va putea face dupa ce vom avea primele sase luni de executie bugetara. 

Dar aici trebuie sa fim foarte, foarte, foarte atenti, pentru ca putem arunca economia in haos daca cadem in directia populismului. România trebuie să existe și dupa 1 septembrie anul viitor. Ca sa putem sa platim pensii, salarii, trebuie sa le facem cu o economie stabila, care creste, care aloca resursele in zonele productive, altfel nu ajungem nicaieri”, a explicat Florin Cîțu la „Legile puterii”. 

Ministrul Finantelor a acuzat din nou cresterile de salarii și pensii facute in timpul guvernarii PSD, despre care spune ca nu au fost de fapt și adevarate: „Asa cum s-au facut in trecut cresteri care dupa aceea au fost luate inapoi pentru ca nu se puteau plati. Noi nu vrem sa facem acest lucru”.

„Suntem un guvern care reuseste sa finanteze un deficit de 6,7% din PIB fara niciun ajutor de la o institutie internationala cu finantare din piata. Mai rar o sa gasiti asa ceva!”, a mai spus ministrul, marti seara, in emisiunea „Legile puterii” de la Realitatea PLUS.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentÎntâlnirea Iohannis-liderii PNL s-a încheiat. Surse: locale 27 septembrie, parlamentare 6 decembrie, NU SE FAC REMANIERI
Articolul următorAndrei Dracea, afaceristul „licitație la minut”, o nouă înșelătorie. Mărturiile famiilor păcălite cu celule stem

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.