Laurenţiu Reghecampf, noul antrenor al echipei Universitatea Craiova

Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul din Bănie, la miezul nopţii de marţi spre miercuri, pe site-ul său oficial.

„Laurenţiu Reghecampf revine pe banca tehnică a Universităţii Craiova. Suporterii alb-albaştri îl cunosc deja pe experimentatul tehnician, Ştiinţa, sub îndrumarea sa, arătând un fotbal aşa cum ne dorim cu toţii, ofensiv şi spectaculos”, se arată în comunicatul clubului.

Laurențiu Reghecampf, care a pregătit echipa azeră Neftci Baku în sezonul trecut, preia formaţia din Bănie după despărţirea de Eugen Neagoe, după numai două etape, în care alb-albaştrii au învins-o pe Dinamo cu 2-0 la Bucureşti şi au remizat acasă cu altă nou-promovată, Oţelul Galaţi (0-0).

Reghecampf a antrenat-o pe Universitatea în perioada 26 iulie 2021 – 12 iunie 2022. Reghecampf şi-a început cariera de tehnician în 2010, la Gloria Bistriţa, iar în 2011 a pregătit-o, pentru o lună, pe FC Universitatea Craiova, echipă patronată de Adrian Mititelu. Ulterior a mai activat la CS Snagov, Concordia Chiajna, Steaua, câştigând două titluri (2013, 2014), Al-Hilal Riad, Litex Loveci, FCSB, Al Wahda şi Al Wasl, ambele din Emiratele Arabe Unite, şi Al Ahli Jeddah.

Cu Reghecampf la cârmă, Universitatea a încheiat pe locul al treilea în Liga I, s-a oprit în semifinalele Cupei României, însă a câştigat barajul pentru Europa Conference League cu FC Botoşani (2-0).

Cu Neftci, preluată între timp de Adrian Mutu, Reghecampf a obţinut medaliile de bronz în liga azeră şi a jucat finala Cupei.

Articolul precedentVremea azi, 26 iulie. A doua zi cu cod roșu de caniculă. Zonele unde temperatura scade brusc
Articolul următorAlexandru Rafila, despre incendiul de la spitalul din Capitală: „Copiii vor fi transferați înapoi pentru că au nevoie de instalații speciale de recuperare”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.