Schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri, cu o valoare de 4 miliarde de euro, coordonate de Ministerul Finanțelor, au primit aprobarea Comisiei Europene, potrivit comunicatului oficial din data de 9 septembrie 2022.
Astfel, programul pentru facilitarea accesului la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștii, IMM INVEST PLUS se lansează astăzi, 12 septembrie 2022.
Antreprenorii sunt invitați să se înscrie pe platforma www.imminvest.ro, pentru a accesa fondurile puse la dispoziție prin intermediul Programului IMM INVEST PLUS, utilizând oricare din componentele sale: IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST.
Prin schema de ajutor de stat pusă la dispoziție de către Ministerul Finanțelor și operaționalizată prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), plafonul de garantare al programului a fost majorat cu peste 10 miliarde de lei, la 17,75 miliarde de lei, iar schema de ajutor de stat sub formă de granturi depășește 1,9 miliarde lei.
Finanțarea va putea fi accesată până la 31 decembrie 2022 și oferă accesul la finanțări de maxim 10 milioane lei pentru proiectele de investiții/beneficiar și de maximum 5 milioane pentru capital de lucru. Procentul de garantare poate atinge până la 90% din valoarea împrumutului. Durata maximă a finanțărilor va fi de 72 de luni pentru creditele de investiții și de 36 luni pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.
Ajutoarele de stat pot ajunge până la 500.000 Euro/întreprindere/UAT, cu excepția domeniului producției primare de produse agricole, unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii și pescuitului.