La datorie de 1 Mai! 4.420 de evenimente și amenzi de peste 3,5 milioane lei

În cursul zilei de ieri, 1 mai 2022, efectivele MAI au intervenit la 4.420 de evenimente, 3.149 fiind intervenții circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.271 situații de urgență, în special pentru acordarea primului-ajutor medical.

Echipajele de poliție și jandarmerie au prins în flagrant 167 de autori de infracțiuni care au săvârșit 186 de fapte penale. Totodată, polițiștii au depistat 10 persoane urmărite național sau internațional.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în ultimele 24 de ore, s-au dispus măsuri preventive pentru 42 de persoane. De asemenea, în urma activităților de investigații desfășurate de polițiști au fost identificați 13 autori în  dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Polițiștii și jandarmii aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au constatat 9.151 abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3,5 milioane lei.

Duminică, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost semnalate 823 de posibile infracțiuni, peste 26% dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii rutieri au intensificat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 856 de permise de conducere și retrase 255 de certificate de înmatriculare.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit pentru acordarea primului-ajutor medical pentru 1.096 de persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 13 persoane. De asemenea, piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 15 misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situații de urgență. Polițiștii au salvat o persoană aflată în situații critice.

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat, duminică, 14 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, astfel fiind identificate 4 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Totodată, pentru abaterile constatate efectivele IGSU au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.500 lei.

De asemenea, au fost emise 7 mesaje de avertizare a populației în situații de urgență „RO-ALERT”.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil în România. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.344 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 13.122 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 44 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 61,1%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 23.023 de mijloace de transport și 107.432 de persoane, dintre care 7.648 de cetățeni ucraineni.

Menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră, supravegherea și controlul frontierei de stat, acordarea asistenței medicale de urgență rămân principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne.

Articolul precedentÎn luna mai, românii pot investi în titlurile de stat Tezaur la dobânzi de până la 6,15% 
Articolul următorPoliţia de Frontieră: Scade numărul refugiaților care intră în România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.