Kelemen Hunor, optimist: „Noul guvern ar putea fi votat săptămâna viitoare de către Parlament”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, se arată optimist, mai ales după nominalizarea lui Nicolae Ciucă pentru funcția de premier. Acesta spune că sunt șanse ca săptămâna viitoare, miercuri, joi, vor fi în Parlament audieri, joi cel târziu vot pentru noul Guvern.

„Este decizia PNL, n-o să comentez, noi suntem în coaliţie şi în parteneriat. Astăzi ar fi o primă întâlnire în acest format cu domnul Ciucă, trebuie să vadă şi el ce am făcut până la această oră, programul de guvernare, apoi discuţiile legate de guvern, de acordul politic şi, dacă totul merge bine, atunci, sigur, săptămâna viitoare, miercuri, joi, vor fi în Parlament audieri, joi cel târziu vot pentru noul Guvern, ca să fie foarte clară agenda”, a declarat Kelemen Hunor pentru Agerpres.
Vicepremierul interimar a amintit că UDMR l-a acceptat pe Nicolae Ciucă, la o nominalizare anterioară.

„Noi l-am acceptat pe domnul Ciucă odată, am pregătit un program de guvernare, am pregătit o structură de guvern, deci, din acest punct de vedere, dacă pot să mă exprim aşa, poziţiile noastre au fost armonizate. Acum trebuie să vedem şi contribuţia colegilor de la PSD, ceea ce noi am inclus în mare parte în program. Au rămas câteva chestiuni legate de fiscalitate, de partea socială, o să discutăm în aceste zile, în acest weekend, şi luni să fim în măsură să spunem preşedintelui Iohannis: „Acesta este programul de guvernare, aceasta este structura de guvern”, şi să-l desemneze oficial pe Nicolae Ciucă”, a subliniat liderul UDMR.

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a anunţat, joi, că Biroul Executiv al liberalilor a aprobat, în unanimitate, ca propunerea liberalilor pentru funcţia de premier să fie Nicolae Ciucă, această propunere venind din partea liderului partidului, Florin Cîţu.

„În BEx al PNL, în unanimitate, la propunerea preşedintelui partidului, a fost votat candidat pentru premier domnul Nicolae Ciucă. Propunerea a venit din partea preşedintelui partidului şi a fost un vot în unanimitate”, a declarat Flutur, la sediul central al PNL.

El a precizat că s-a votat şi ca Nicolae Ciucă să fie şeful delegaţiei PNL la negocierile cu PSD şi UDMR.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentCasă în flăcări la Cib
Articolul următorLiviu Dragnea: Există o înțelegere ca după ce își termină mandatul de președinte Iohannis să devină prim-ministru

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.