JAQUELINE CRISTIAN S-A CALIFICAT ÎN SFERTURILE TURNEULUI DE LA PALERMO

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian, cap de serie numărul 7, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Palermo (Italia), dotat cu premii totale în valoare de 232.244 de euro, după ce a dispus de italianca Lucia Bronzetti cu 6-3, 6-2.

Cristian (26 ani, locul 66 WTA) s-a impus după o oră şi 48 de minute în faţa finalistei din 2022 (învinsă de Irina Begu în ultimul act).

Jaqueline Cristian, care are acum 4-0 în meciurile directe cu Bronzetti (25 ani, 70 WTA), şi-a asigurat un cec de 5.750 de euro şi 54 de puncte WTA.

În sferturi, Jaqueline Cristian o va înfrunta pe chinezoaica Qinwen Zheng (21 ani, 7 WTA), principala favorită.

Românca a ieşit învingătoare în ambele meciuri directe de până acum, cu 6-3, 6-2, la Roma (ITF), în primul tur, în mai 2019, şi cu 6-1, 6-4, la Palermo, în optimi, în 2021.

Irina Begu va juca în sferturi contra americancei Ann Li (24 ani, 127 WTA), care a învins-o cu 7-5, 7-5 în 2021, la Tenerife, în sferturi.

Rezultatele înregistrate joi în optimi:
Jaqueline Cristian (România/N.7) – Lucia Bronzetti (Italia) 6-3, 6-2
Chloe Paquet (Franţa) – Lourdes Carle (Argentina) 6-3, 6-1
Ann Li (SUA) – Erika Andreeva (Rusia) 6-3, 4-6, 6-4
Qinwen Zheng (China/N.1) – Petra Martic (Croaţia) 6-4, 6-4

AGERPRES

Articolul precedentMANCHESTER CITY A PLĂTIT 40 DE MILIOANE DE EURO PENTRU BRAZILIANUL SAVINHO
Articolul următorTRIPLARE A NUMĂRULUI DE CAZURI DE INCENDII DE VEGETAŢIE ÎN ROMÂNIA, ÎN LUNA IUNIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.