JAFUL din energie: Giganții cumpără ieftin și vând scump – În buzunarele cui intră banii noștri

Românii se confruntă cu creșteri uriașe ale facturilor la energie și se întreabă unde merg toți banii pe care îi scot cu mari eforturi din buzunare. Către furnizorii de energie, ar putea fi un prim răspuns!

Augustin Oancea este patronul TINMAR Energy, furnizor de energie electrică și gaze naturale. Grație veniturilor uriașe, mai ales din ultima perioadă, duce o viață de lux, are proprietăți imperiale în Emiratele Arabe și Spania și deține mașini care valorează peste un milion de euro. În timp ce oamenii strâng cureaua ca să poată trăi de la o lună la alta, firmele lui înregistrează venituri și profituri uriașe.

O primă comparație, între 2020 și 2021, arată creșterile uriașe ale Tinmar Energy. 

Firma a avut în 2020 o cifră de afaceri netă de 2,2 miliarde de lei și a ajuns, în 2021, la 3,5 miliarde. Așadar a înregistrat o creștere cu aproximativ 60%. Profitul companiei a ajuns în 2021 la aproape 143 de milioane de lei, de la 112 milioane de lei în 2020, conform cifrelor publicate de Ministerul Finanțelor. Compania controlată de Augustin Oancea a avut așadar o creștere a profitului cu aproape 27%

Conform unui raport recent al ANAF, aceste cifre au un impact important asupra cuantumului rambursărilor din partea statului. Au fost făcute și verificări de către Direcția Regională Antifraudă București la Tinmar Energy și la societatea Lord Energy, cu care aceasta are o relație contractuală veche.

Potrivit raportului, există indicii privind apartenența societății Lord Energy la același grup de societăți controlate de societatea Tinmar Energy.

În controale au fost vizate tranzacțiile cu energie electrică făcute de aceste societăți în perioada 2021 și iulie 2022. Și s-a descoperit că livrările de energie electrică de către Tinmar Energy către Lord Energy au început în aprilie 2022, exact în ziua în care a intrat în vigoare Ordonanța privind măsurile ce se aplică clienților finali, în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. Tot după verificări s-a constatat că Tinmar Energy stabilea prețuri de vânzare mai mici față de prețul de pe Piața pentru Ziua Următoare în relația cu clientul Lord Energy. Iar asta a dus la un transfer de profit de la Tinmar Energy către Lord Energy. În plus, creșterea costurilor cu achiziția energiei electrice în cazul societății Tinmar Energy a avut ca efect și calcularea unei subvenții mai mari de primit de la bugetul de stat, potrivit celor de la Newsweek. Raportul include și date despre acționariatul și angajații comuni ai celor două companii, dar si despre profiturile înregistrate de ambele entități în urma tranzacțiilor.

Cât despre Lord Energy, veniturile obținute în prima jumătate a lui 2022, sunt mai mari de aproape 90 de ori față de cele din anul 2021.

De la 17 milioane de lei, la 1 miliard și jumătate de lei. „Creșterea se datorează veniturilor obținute de societate din vânzarea energiei achiziționate anterior de la Tinmar Energy, la prețuri diminuate față de prețul pieței”, arată raportul ANAF.

Conform inspectorilor ANAF, Tinmar Energy a achiziționat în 2021 energie electrică de la 5 furnizori: OPCOM, Complexul Energetic Oltenia, Transelectrica, Hidroelectica și Nuclearelectrica. Compania deținută de Augustin Oancea a plătit cea mai mare sumă către OPCOM: 924 milioane de lei. Următorul client era la mare distanță: Complexul Oltenia, cu energie achiziționată de 243 milioane de lei. 150 milioane de lei a plătit către Transelectrica, 70 milioane către Hidroelectrica și 29 milioane de lei către Nuclearelectica.

Prețul de achiziție de la furnizorul Complexul Energetic Oltenia a fluctuat, între 2020 și 2021, între 224 de lei/MWh și puțin sub 400 de lei/Mwh. Iar prețul de achiziție de la Hidroelectrica era de 250 lei/MWh. Cantitatea achiziționată a crescut în perioada Iunie-Iulie 2022. Ulterior, potrivit Lord Energy, în situația contractelor de furnizare energie electrică încheiate cu Tinmar Energy se arată că prețul de achiziție între iunie și iulie 2022 a ajuns și la peste 1.800 lei/MWh.

Tinmar Energy a fost amendată de ANRE după ce au fost primite notificări privind întreruperea furnizării energiei electrice, începând cu data de 16 septembrie. Conform datelor companiei, Tinmar Energy a terminat primul semestru al anului cu un portofoliu total de doar 1.500 de consumatori casnici, sub 13.000 de consumatori noncasnici mici şi sub 2.000 de consumatori noncasnici mari. Peste 12.000 de clienți au denunțat contractul pentru schimbarea furnizorului.

Conform raportului ANAF, printre cei mai mari clienți ai Tinmar Energy în 2021 au fost companii importante precum Automobile Dacia , TMK Reșița sau Electrificare CFR SA. 

CÂT AU CRESCUT VENITURILE COMPANIEI DE FURNIZARE DE ENERGIE
2020: cifra de afaceri 2,2 miliarde lei, profit 112 miliarde lei
2021: cifra de afaceri 3,5 miliarde lei, profit 143 miliarde lei
SURSA: Ministerul Finanțelor Publice

PREȚUL/MWh plătit de companie
2020-2021
CEO: 224 lei/MWh-398,5 lei/MWh
Hidroelectrica: 250 lei/MWh

2022
CEO: 280,55 lei/Mwh – 583,82 lei/Mwh
Hidroelectrica 298,13 lei/Mwh – 863,01 lei/Mwh

CANTITATEA ACHIZIȚIONATĂ DE PE OPCOM – PZU A CRESCUT SEMNIFICATIV ÎN PERIOADA IUNIE-IULIE 2022

iunie 2022: 1183,53 lei/MWh
iulie 2022: 1838,67 șlei/MWh 

Articolul precedentSalariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de 3.000 de lei/lună de la 1 ianuarie 2023
Articolul următorUn tânăr din Alba Iulia, cercetat pentru mai multe fapte de furt, a fost reținut de polițiști

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.