ISRAEL / MAI MULTE PERSOANE AU FOST RĂNITE ŞI UNA A MURIT ÎNTR-UN ATAC CU ARMĂ DE FOC ÎN BEER ŞEVA

Mai multe persoane au fost rănite duminică într-un atac cu armă de foc la Beer Şeva (Beersheva), în sudul Israelului, iar autorul atacului a fost „neutralizat”, au anunţat poliţia israeliană şi serviciile de urgenţă, informează AFP.

„Mai multe persoane au fost rănite într-un atac cu armă de foc în staţia centrală de autobuze din Beer Şeva”, a anunţat poliţia într-un comunicat.

„Teroristul a fost neutralizat, iar forţele de poliţie sunt la faţa locului”, adaugă comunicatul.

Armata israeliană a fost plasată duminică în stare de alertă de teama unor atentate, cu o zi înainte de marcarea unui an de la atacul fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian, atac ce a declanşat războiul din Fâşia Gaza.

Magen David Adom, echivalentul israelian al Crucii Roşii, a informat iniţial cu privire la opt răniţi la locul atacului, dintre care o femeie se afla în stare gravă. Ulterior, aceeaşi sursă a anunţat că femeia de 25 de ani a decedat din cauza rănilor suferite, iar numărul persoanelor rănite a fost majorat. „Echipele de salvare au declarat moartea unei femei de 25 de ani şi au evacuat zece răniţi spre spitalul Soroka”, a precizat Magen David Adom.

Şapte persoane au fost ucise marţi cu armă automată şi armă albă de către doi palestinieni în Cisiordania ocupată într-o staţie de tramvai din Tel Aviv, în centrul Israelului.

Acest atac de la Telv Aviv, revendicat de Hamas, a fost atacul cel mai sângeros comis de mişcarea islamistă palestiniană pe teritoriul israelian după 7 octombrie.

AGERPRES

Articolul precedentGREBLĂ: DIANA ŞOŞOACĂ ŞI-A DEPUS DIN NOU CANDIDATURA; BEC ANALIZEAZĂ ÎN ŞEDINŢA DE LA ORA 18,00
Articolul următorAPROAPE 600 DE PERMISE AUTO REȚINUTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.