Iohannis a semnat decretele. Drapelul de luptă, acordat DGPI şi Institutului ‘”Cantacuzino” din Capitală

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind acordarea Drapelului de luptă Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) şi Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, anunță Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat remis marți. Primul se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI), iar cel de-al doilea a Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Direcţia Generală de Protecţie Internă este structura specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu personalitate juridică, care desfăşoară activităţi de identificare, contracarare şi înlăturare a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa informaţiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional şi capacităţii operaţionale ale structurilor MAI, precum şi a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice, relatează Agerpres. 

Iohannis a promulgat legea privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Noile pedepse: FĂRĂ închisoare cu suspendare pentru traficanți

Pe de altă parte, Institutul „Cantacuzino” a fost înfiinţat în 1921. Din 2017, institutul, care desfăşoară activităţi de interes strategic în domeniul asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei, a fost trecut de la Ministerul Sănătăţii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale (MApN), sub denumirea de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentBea zilnic apă cu lămâie dacă ai una din aceste 8 boli
Articolul următorRomânia U21 câștigă cu un gol marcat în minutul 89 în Armenia și urcă pe primul loc în preliminariile EURO 2025

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.