Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, secretarul de stat Bogdan Despescu și secretarul de stat Raed Arafat au susținut, joi seara, la sediul MAI, o declarație de presă, începând cu ora 23.00. Intră în vigoare Ordonanța militară nr. 8.
”Intrăm într-o perioadă foarte importantă pentru toată creștinătatea. Sunt conștient că mă adresez unui popor majoritar creștin, cu frica lui Dumnezeu. Au venit peste noi momente mai grele decât ne imagineam vreodată. Au adus schimbări majore în viața tuturor.Tragediile au lovit crunt. Stând în casă, evitând pe cât posibil interacțiunile, vom reuși să intrăm mai repede în normalitate. Știu că v-ați dori să fiți la Biserică în noapte de Înviere și la masă cu cei dragi, dar e mai bine să respectăm prevederile legale. Nu vrem să avem o explozie a numărului de cazuri. Am suplimentat patrulele. Poliția, jandarmeria, armata, pompierii sunt zilnic în misiuni operative, cu pese 36.000 de angajați zilnic în misiune”, a declarat Marcel Vela.
Ordonanța Militară nr. 8
Azi am semnat Ordonanța Militară 8, aprobată de premier. Principalele prevederi sunt: Cu condiția respectării măsruilor anterioare, din această seară e permisă circulația în afara locuinței pentru posesorii de permis de pescuit comercial pentru pescuit și comercializarea produselor.
E permisă circulația apicultorilor spre stupină sau pentru deplasarea stupinei. Trebuie dovadă pentru calitatea de apicultor. E permisă circulația în afara locuinței pentru achiziția de autovehicule, piese și reparații auto.
Am prelungit interdicția zorurilor cu Spania pentru încă 14 zile, începând din 14 aprilie. Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată durata stării de urgență pentru producătorii care au certificat. Unitățile fito-farmaceutice rămân deschise pe perioada stării de urgență.
Există și o anexă despre închiderea totală sau parțială a unor puncte de trecere a frontierei sau deschiderea unora dintre ele. Prin punctele de la granița cu Ungaria se permite intrarea și ieșirea lucrătorilor transfrontalieri cu utilaje agricole.
Există și o anexă despre închiderea totală sau parțială a unor puncte de trecere a frontierei sau deschiderea unora dintre ele. Prin punctele de la granița cu Ungaria se permite intrarea și ieșirea lucrătorilor transfrontalieri cu utilaje agricole. Se exceptează de la măsurile de izolare sau carantinare lucrătorii transfrontalieri de la granița cu Ungaria care nu au simptome specifice infectării cu coronavirus.
Până în acest moment, în România s-au emis șapte ordonanțe de urgență, prin care s-au impus măsuri fără precedent în țara noastră, printre care și carantina generală. Acțiunile autorităților și reglementările vor continua în toată perioada cât va dura starea de urgență. Țara noastră va continua să mențină restricțiile cel puțin până pe 16 mai, cât durează starea de urgență prelungită cu o lună de președintele Klaus Iohannis.