INSP: 5.414 DE CAZURI NOI DE INFECTARE CU SARS-COV-2 ÎN SĂPTĂMÂNA 5 – 11 AUGUST, CREŞTERE CU 0,8%

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat, marţi, că, în perioada 5 – 11 august, au fost înregistrate 5.414 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în creştere cu 0,8% faţă de săptămâna precedentă.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 1.685 dintre cazurile noi sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Conform INSP, în perioada 5 – 11 august, au fost raportate 25 decese la persoane cu COVID-19, toate prezentând comorbidităţi.

Până în prezent, 69.020 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

În ţara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.550.559 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

În ultima săptămână au fost efectuate 1.173 de teste RT-PCR şi 16.390 de teste rapide antigenice. Rata pozitivităţii a fost de 30,8%, în creştere cu 1,3%.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 14.023.475 de teste RT-PCR şi 14.905.725 de teste rapide antigenice.

AGERPRES

Articolul precedentDEFICITUL DE CONT CURENT A CRESCUT CU APROAPE 34%, LA 12,176 MILIARDE DE EURO, ÎN PRIMELE ŞASE LUNI
Articolul următorPREŢUL MEDIU AL UNUI SEJUR LA MARE, DE SFÂNTA MARIA, SE RIDICĂ LA 906 LEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.