Înscrierile în Programul Bursele ANIS încep la 1 septembrie. Cadrele didactice universitare pot primi sponsorizări de 5.000 euro

Pentru al patrulea an consecutiv, programul Bursele ANIS își propune să sprijine cadrele universitare tinere prin oferirea unor sponsorizări de 5.000 de euro/proiect selectat. În acest sens, lectori și asistenți universitari din toată țara sunt invitați să-și depună aplicațiile începând cu 1 septembrie. Pe lângă tehnologiile deja consacrate, anul acesta sunt așteptate și proiecte din categoria Blockchain.

În primele trei ediții ale programului s-au oferit sponsorizări în valoare totală de 165.000 de euro, către 33 de proiecte selectate. Acestea au fost selectate dintre 98 de cursuri înscrise, care se derulează în 26 de facultăți, aflate în opt orașe la nivel național. Totodată, programul a stat la baza creării a trei colaborări între mediul academic și companii, pe proiecte de R&D.

Primele trei ediții ale programului au fost sprijinite financiar de către urmatoarele companii: Adobe, Atos, Bitdefender, Deutsche Bank, Cornerstone Technologies, eMag, Endava, Enea, Huawei, Microsoft, Qualitance, Softbinator Technologies, Softelligence Engineering, Wipro.

Programul Bursele ANIS a fost lansat în anul 2018 la inițiativa ANIS pentru a stimula eforturile depuse de cadrele didactice tinere în introducerea celor mai noi tehnologii din industrie și a unor tehnici de predare inovative în curricula universitară. Programul are o acoperire națională, iar aplicanții ale căror proiecte sunt selectate beneficiază de o sponsorizare a activității didactice în valoare de 5.000 de euro.

Pentru a se încadra în criteriile de eligibiltate, candidații trebuie să aibă până în 40 de ani (vârstă împlinită în anul aplicării) și să dețintă titlul de doctor, respectiv gradul didactic de lector universitar, ori pot fi asistenți universitari, care se pot înscrie cu soluții de actualizare a laboratorului. Aceștia din urmă trebuie să aibă acordul cadrului didactic titular, urmând ca sponsorizarea să se împartă în funcție de elementele inovatoare introduse de fiecare parte (min. 50% pentru asistenții universitari).

Cursurile propuse de aceștia trebuie să se încadreze în domeniile: AI & Machine Learning, Cyber security, Big data, Health Tech, Blockchain, Fintech, Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultățile non-IT).  Candidații vor trece printr-un proces de evaluare preliminară, în baza aplicației scrise și a unui clip video în care vor prezenta elementele inovatoare ale cursului sau laboratorului. Ulterior, finaliștii vor susține un interviu cu membrii comitetului de evaluare.

Intervalul de înscriere a proiectelor este 1 – 18 septembrie 2021, iar regulamentul programului și criteriile de evaluare pot fi consultate la https://anis.ro/programe/

Comitetul de evaluare este format din: Prof. Dr. Lenuța Alboaie – Universitatea Al. Ioan Cuza din Iași, Dr. Răzvan Bologa – Academia de Studii Economice, Radu Constantinescu – Qualitance, Cătălina Dodu – Atos, Dr. Radu Gramatovici, Universitatea din București, Daniel Ilinca – Softbinator Technologies, Vasile Manta – Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iași, Ion Moldoveanu – Deutsche Bank Global Technology, Dr. Simona Motonga – Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, Prof. Dr. Răzvan Rughiniș – Universitatea Politehnica din București, Dr. Honoriu Vălean – Universitatea Tehnică Cluj, Prof. Dr. Radu Vasiu – Universitatea Politehnica din Timișoara, Prof. Dr. Cosmin Bonchis -Universitatea de Vest. 

 

Articolul precedentAccident la Sântimbru! Impact între un autoturism și un TIR
Articolul următorPrim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan: Premierul va promova o lege prin care cei prinşi băuţi la volan “vor fi pedepsiţi aspru”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.